Afaceri

Amenzi Comisiei Europene pentru producătorii auto: Renault și Volkswagen printre cei sancționați

15 producători auto, inclusiv Volkswagen și Renault, au fost sancționați cu 458 de milioane de euro de Comisia Europeană pentru acorduri anticoncurențiale în reciclarea vehiculelor.

Comisia Europeană a aplicat amenzi de 458 de milioane de euro pentru participarea a 15 producători auto și a Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA) la un sistem de colaborare prelungit, referitor la reciclarea vehiculelor. Compania Mercedes-Benz nu a primit amendă, după ce a dezvăluit acordurile anticoncurențiale autorităților. Toate firmele implicate au recunoscut implicarea și au acceptat soluționarea amiabilă a situației.

Ancheta instituției europene a relevat că, în ultimii 15 ani, 16 producători auto (inclusiv Mercedes-Benz, care nu a fost sancționat) și Asociația Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA) au fost implicați în acorduri contrare concurenței și în practici concertate legate de reciclarea vehiculelor. Investigația a scos la iveală o încălcare persistentă în Spațiul Economic European, întinsă pe o perioadă de 15 ani, din mai 2002 până în septembrie 2017.

Volkswagen a primit cea mai mare amendă, de 127 de milioane de euro, urmată de Renault/Nissan, cu 81,4 milioane de euro. Opel va achita o amendă de 24 de milioane de euro, iar Ford una de 41 de milioane. BMW va trebui să plătească o amendă de 24 de milioane de euro.

”Am procedat ferm împotriva companiilor care au obstrucționat concurența în domeniul reciclării. Acești producători auto au cooperat timp de 15 ani pentru a evita plata serviciilor de reciclare, prin acorduri de neconcurență. Nu vom tolera nicio formă de acorduri anticoncurențiale”, a declarat Teresa Ribera, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.

Foto: Profimedia

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite