Știri Naționale

Bercea Mondialu și familia arestată preventiv pentru 30 de zile

DIICOT, Foto: Inquam Photos / George Călin

Un grup infracţional organizat, condus de Sandu Anghel (Bercea Mondialu) şi membri ai familiei sale, a fost vizat de autorităţi. Patru persoane au fost arestate preventiv, iar alte şase sub control judiciar.

Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a patru inculpaţi (bărbaţi), cu vârste cuprinse între 22 și 57 de ani, în dosarul care vizează constituirea unui grup infracţional organizat, împrumuturi cu dobânzi exorbitante şi şantaj. Instanţa a decis control judiciar pentru ceilalţi şase inculpaţi. Procurorii DIICOT au formulat contestaţie faţă de această decizie.

Miercuri, au fost efectuate 11 percheziţii în judeţele Olt, Teleorman şi Bucureşti. Potrivit procurorilor, grupul infracțional pretindea dobânzi lunare între 10 şi 40% din valoarea împrumuturilor, folosind ameninţări şi acte de intimidare pentru recuperarea sumelor datorate. Surse apropiate anchetei indică implicarea lui Bercea Mondialu şi a familiei sale.

Procurorii DIICOT, împreună cu poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, au aplicat 11 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Olt şi Teleorman şi la Bucureşti. Acestea vizează infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă şi şantaj.

Bercea Mondialu şi familia sa, suspectaţi de constituirea unui grup infracţional piramidal

Ancheta a scos la iveală că, în 2022, cinci persoane au format un grup infracţional organizat, pe criterii familiale, având drept scop obţinerea unor beneficii financiare substanţiale prin acordarea de împrumuturi cu dobânzi foarte ridicate (între 10 şi 40% lunar). Operaţiunile au fost desfăşurate în afara cadrului legal pentru activităţi financiare nebancare.

În cadrul grupului, liderul era responsabil de operaţiunile de camătă, inclusiv de selectarea debitorilor şi stabilirea condiţiilor împrumuturilor. Ceilalţi membri aveau rolul de recuperare a datoriilor, aplicând dobânzi şi penalizări suplimentare în caz de neplată. Pentru recuperarea sumelor datorate, grupul a utilizat ameninţări, intimidări şi chiar violenţă fizică. Banii obţinuţi au fost utilizaţi pentru achiziţionarea de bunuri, inclusiv bunuri imobiliare şi vehicule de lux.

Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT Craiova.

Procurorii DIICOT au luat măsuri asigurătorii asupra averii lui Bercea Mondialu și a familiei sale.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite