Casa de Cultură din Băilești găzduiește, între 7 și 13 aprilie, prima ediție a Festivalului Național de Teatru „Amza Pellea”. Evenimentul, dedicat celebrului actor născut în Băilești, marchează 94 de ani de la nașterea sa și aduce pe scena locală spectacole ale unor mari actori, inclusiv de la Teatrul Național București.
Oana Pellea, fiica regretatului actor, va fi prezentă la ceremonia de deschidere.
În data de 7 aprilie, la ora 13:00, la statuia lui Amza Pellea, situată pe esplanada Casei de Cultură din Băilești, va avea loc o ceremonie specială. Evenimentul, ce celebrează 94 de ani de la nașterea actorului, va reuni membrii familiei, reprezentați ai autorităților locale, personalități culturale și admiratori ai maestrului. Fiica actorului va fi prezentă.
Acest eveniment este un tribut adus memoriei unuia dintre cei mai apreciați actori români și moștenirii sale culturale.
Programul festivalului
Festivalul cuprinde reprezentații ale mai multor teatre din țară:
- Teatrul Național „I.L. Caragiale” București – „Frumos e în septembrie la Veneția” (7 aprilie, ora 18.00)
- Teatrul Național „Alexandru Davila” Pitești – „Cumetrele” (8 aprilie, ora 18.00)
- Compania Concordia – „Eu te cred, da’ tu mă minți” (9 aprilie, ora 18.00)
- Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Tg. Jiu – „Romeo și Julieta” (11 aprilie, ora 18.00)
- Teatrul Evreiesc de Stat – „Mic și-al dracu” (13 aprilie, ora 18.00)
Biletele se pot achiziționa de la Casa de Cultură Băilești.
Anul trecut, Consiliul Județean Dolj a inaugurat Casa Memorială „Amza Pellea” din Băilești, o importantă locație muzeală aflată sub coordonarea Muzeului Olteniei.
Amza Pellea – O Legendă a Teatrului Român
Amza Pellea s-a născut la 7 aprilie 1931, în Băilești, județul Dolj. Absolvent al Colegiului Național „Carol I” din Craiova, a fost o figură marcantă a celebrei Generații de Aur a teatrului românesc.
Cariera sa a cuprins roluri memorabile la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul „Nottara”, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București. A fost și profesor la Institutul de Arte Teatrale și Cinematografice.
Pe scena Teatrului Național Craiova, în perioada 1957-1959, a interpretat peste 14 roluri, printre care Jack Worthing, Vedernikov, Vlădica Ilarion, comandantul vasului, Bepe, Horatio şi altele.
Amza Pellea a decedat la 12 decembrie 1983, la vârsta de 52 de ani, în București.
