DeepSeek și controversele privind datele utilizatorilor

deepseek,-subiectul-unor-noi-controverse.-ce-face-inteligenta-artificiala-cu-datele-utilizatorilor

DeepSeek, subiectul unor noi controverse. Ce face inteligența artificială cu datele utilizatorilor

Inteligența artificială se află din nou în centrul unui scandal internațional, de data aceasta prin intermediul aplicației DeepSeek, dezvoltată de un startup chinez. Deși lansată cu promisiuni de eficiență și costuri reduse, DeepSeek a devenit rapid subiect de investigație pentru autoritățile mai multor state, din cauza practicilor sale de gestionare a datelor utilizatorilor.

După blocarea descărcării în Italia, autoritățile din Coreea de Sud au ridicat acuzații grave. DeepSeek ar fi transferat datele utilizatorilor către companii din China și Statele Unite fără consimțământ, încalcând flagrant reglementările privind protecția datelor.

Transferul neautorizat de date al aplicației DeepSeek

Conform Autorității pentru Protecția Datelor din Coreea de Sud, DeepSeek a transmis informații culese – inclusiv interogări, detalii despre dispozitive, rețele și aplicații instalate – către Beijing Volcano Engine Technology, o companie de cloud din China. Datele au ajuns și la ByteDance, compania deţinătoare a TikTok, cu servere și în Statele Unite.

Reprezentanții DeepSeek au susținut că transferul a vizat „îmbunătățirea experienței utilizatorilor”. Totuși, compania a declarat că a întrerupt transferurile de la data de 10 aprilie. În ciuda acestui fapt, autoritățile sud-coreene au considerat încălcarea suficient de gravă pentru a suspenda distribuția aplicației încă din februarie, limitându-se la o recomandare corectivă pentru cei care o instalaseră deja.

Acțiunea autorităților a venit pe fondul îngrijorărilor legate de modul în care firmele chineze gestionează datele cetățenilor altor state, într-un context global unde confidențialitatea a devenit o problemă crucială.

DeepSeek, un caz-studiu pentru viitorul inteligenței artificiale

Lansată în ianuarie 2025, DeepSeek a fost promovată ca alternativă accesibilă la soluții consacrate de inteligență artificială, precum ChatGPT. Dezvoltatorii au subliniat investiții modeste, sugerând că progresele tehnologice au democratizat accesul la această tehnologie.

Cu toate acestea, scandalul datelor personale ridică semne de întrebare legate de modul în care aplicațiile emergent au tratat protecția utilizatorilor. Lipsa transparenței privind transferul de date evidențiază modul în care inovația tehnologică fără reguli stricte de conformitate poate crea riscuri semnificative.

În prezent, DeepSeek rămâne funcțională pentru cei care au descărcat-o înainte de suspendare, autoritățile sud-coreene recomandând prudență în ceea ce privește instalarea unor aplicații noi și acordarea de permisiuni.

Situația DeepSeek evidențiază necesitatea urgentă de reguli internaționale clare pentru protejarea datelor în era inteligenței artificiale, în special în cazul companiilor active în afara jurisdicțiilor cu reglementări stricte.

Exit mobile version