Mai mulți oficiali europeni doresc să reducă numărul de bănci supuse supravegherii directe a Băncii Centrale Europene, simplificând astfel reglementările bancare.
Acești oficiali recomandă unui grup de lucru al BCE să modifice criteriile pentru a determina dacă o bancă este „relevantă” și necesită supraveghere directă din partea BCE, în loc de autoritățile naționale, potrivit surselor anonime, citate de Bloomberg.
Sâmbătă, Bloomberg a relatat că BCE a înființat un grup de experți, condus de oficiali de rang înalt, cu scopul de a simplifica cadrul legislativ bancar.
Înființarea grupului de lucru vine după ce, la începutul anului, guvernatorii băncilor centrale din Germania, Franța, Italia și Spania au solicitat Comisiei Europene o reevaluare a normelor, pentru a crea condiții de concurență echitabile cu alte zone economice majore.
Prima ședință a comitetului va avea loc în curând, iar rezultatele eforturilor sale sunt încă necunoscute.
Membrii grupului de lucru au subliniat că obiectivul lor nu este o reducere a cerințelor de solvabilitate ale băncilor europene, potrivit surselor.
BCE supraveghează direct 114 instituții financiare importante
BCE a preluat supravegherea băncilor cu peste un deceniu în urmă, pentru a restabili încrederea în sectorul bancar după criza financiară globală din 2008 și criza datoriilor suverane din zona euro.
BCE supraveghează direct 114 entități financiare majore, dobândind o reputație pentru rigoare. Totuși, unii oficiali se întreabă dacă băncile mai mici sunt copleșite de normele impuse. Mii de alte bănci sunt supravegheate de autoritățile naționale.
Supravegherea BCE este, în general, mai extinsă decât a autorităților naționale, obligând băncile cu active peste 30 de miliarde de euro sau alte prague similare să investească în conformitate și raportare, pentru a fi sub supravegherea directă a BCE.
Spre deosebire de SUA, băncile europene, indiferent de dimensiune, sunt supuse aceluiași cadru privind capitalul și lichiditatea.
Vicepreședintele BCE: Simplificare a cadrului de reglementare, nu dereglementare
Supravegherea directă a BCE implică un control aprofundat al portofoliilor de credite, guvernanței și tehnologiei informației pentru băncile semnificative.
Deși unii creditori sunt îngrijorați de acest control, BCE susține că abordarea sa este în interesul lor.
Vicepreședintele BCE, Luis de Guindos, a asigurat Parlamentul European că BCE sprijină simplificarea cadrului normativ, nu dereglementarea.
„Reziliența sistemului nostru financiar se datorează în mare parte normelor stabilite după criza financiară mondială. Stabilitatea financiară reprezintă un bun public global, care trebuie să rămână un obiectiv pe termen lung.”
Reducerea băncilor supuse supravegherii directe a BCE ar putea ușura povara pentru creditori și ar degreva personalul băncii centrale.
Acest lucru poate fi realizat prin creșterea pragului activelor peste care băncile sunt considerate relevante sau prin includerea unui număr mai mic de bănci din țări mai mici.
Modificarea criteriilor va necesita acțiuni din partea legiuitorilor europeni, ceea ce va complica procesul de reformă.