Videouri

Cetatea Țărănească Saschiz – redeschisă după 11 ani

Cetatea Țărănească Saschiz, un loc apreciat de Regele Charles al III-lea, și-a redeschis porțile. După 11 ani de lucrări de renovare și reabilitare, cetatea este din nou accesibilă publicului.

Reconstrucția a costat 1,5 milioane de euro

Reconstrucția edificiului a fost realizată cu fonduri europene. Autoritățile au primit peste 1,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea Cetății Țărănești Saschiz, aflată în stare avansată de degradare. Întregul proces a durat 11 ani.

„Lucrările durează mult”, a declarat un reprezentant al primăriei

“Cetatea reprezintă o valoare semnificativă pentru comunitatea saschiziană și ne bucurăm că am reușit să o restaurăm. Este o construcție medievală. Procedurile birocratice pun întotdeauna un obstacol în calea unor astfel de proiecte.”, a declarat un reprezentant al Primăriei Saschiz.

Regele Charles, de la Palatul Buckingham la Cetatea Saschiz

Monumentul este apreciat și de Regele Charles al III-lea. În vizitele sale la reședința din Viscri, a vizitat și localitatea Saschiz. Deseori, a urcat dealul abrupt pentru a admira ruinele Cetății. Pasionat de zona satului românesc-săsesc, Regele Charles a contribuit la transformarea satului Viscri într-un adevărat patrimoniu cultural UNESCO.

Fântâna, tunelul secret al locuitorilor

Monumentul dispune de o fântână, conservată și recondiționată pentru a asigura siguranța turiștilor. „Se spune că fântâna se conecta printr-un tunel la Biserica Fortificată din centrul localității. Există un tunel subteran, cu lungimea de aproximativ 2 kilometri, utilizat de localnici pentru a se adăposti în cetate.”, a explicat un reprezentant al Primăriei Saschiz.

„Cetatea celor 7 sate”

Cetatea a fost ridicată acum 7 secole, începând cu anul 1347. Este cunoscută și sub denumirea „Cetatea celor 7 sate”, fiind construită cu sprijinul celor 7 sate din zonă – Saschiz, Archita, Criț, Cloașterf, Daia, Adamsdorf, Diavaldia și Abzen. Cetatea Țărănească Saschiz este inclusă în patrimoniul UNESCO, alături de Biserica Fortificată din Saschiz.

Accesul la monument este gratuit!

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite