Universitatea Harvard. Sursă: Joseph Prezioso / AFP / Profimedia
Guvernul american a suspendat dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o dispută tot mai acută cu prestigiosul centru academic. Mii de studenți străini sunt acum afectați, fiind nevoiți să se transfere la alte universități sau să părăsească țara, potrivit unor surse informaționale.
Ministerul Securității Interne al SUA a anunțat joi retragerea dreptului Universității Harvard de a mai înscrie studenți internaționali, acuzând instituția că a creat „un mediu nesigur” prin tolerarea unor „acțiuni dăunătoare intereselor naționale”, printre care și comportamentul agresiv față de studenții de origine evreiască. Autoritățile americani susțin, de asemenea, că Harvard ar fi colaborat cu regimul chinez, găzduind și instruind membri ai unei organizații paramilitare chinezești chiar în 2024.
„Harvard nu mai poate înscrie studenți străini, iar cei deja înscriși trebuie să se transfere sau își vor pierde statutul legal”, a declarat sursa oficială.
În prezent, aproape 6.800 de studenți internaționali studiază la campusul Harvard din Cambridge, Massachusetts, reprezentând mai mult de un sfert din totalul studenților. Majoritatea sunt masteranzi sau doctoranzi, provenind din peste 100 de țări.
Universitatea Harvard a declarat că consideră măsura ilegală și că va sprijini studenții afectați.
„Această decizie dăunează grav comunității Harvard și întregii națiuni, subminând misiunea academică și de cercetare a universității”, a afirmat instituția de învățământ superior.
Disputa a început în urma unei solicitări formulate de secretara pentru Securitate Internă, Kristi Noem, pe 16 aprilie, în care cerea universității detalii despre studenții străini potențial implicați în acțiuni violente sau de protest, care ar putea duce la deportarea acestora.
Într-o scrisoare ulterioară, Kristi Noem a declarat că sancțiunea aplicată Universității Harvard este o consecință a refuzului acesteia de a furniza informații esențiale.
Pentru ca Harvard să-și recapete dreptul, trebuie, în 72 de ore, să furnizeze toate datele, inclusiv înregistrări audio și video despre studenții străini implicați în acțiuni de protest sau activități suspecte pe campus.
„Această administrație trage Harvard la răspundere pentru că a permis acțiuni dăunătoare, antisemitism și pentru că a colaborat cu Partidul Comunist Chinez pe campus”, a spus Kristi Noem într-un comunicat.
Guvernul a revocat acreditarea Universității Harvard în cadrul Programului pentru Studenți și Vizitatori de Schimb (Student and Exchange Visitor Program – SEVP), ceea ce înseamnă că instituția nu mai poate sponsoriza studenți internaționali pentru obținerea vizelor de studiu în Statele Unite.