Ispas la Poiana Mare: Tradiții, obiceiuri și bucate specifice

traditii-si-obiceiuri-de-ispas.-dolju-n-bucate,-joc-si-cantec-popular-la-poiana-mare-–-gazeta-de-sud

Tradiții și obiceiuri de Ispas. Dolju-n bucate, joc și cântec popular la Poiana Mare – GAZETA de SUD

Eveniment culinar tradiţional la Poiana Mare – Sărbătoarea Ispasului

Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Dolj organizează, mâine, ora 11:00, la Căminul Cultural Poiana Mare, o nouă ediţie a evenimentului „Dolju-n bucate”, integrată în cadrul manifestării „Tradiții și obiceiuri de Ispas”.

Acest eveniment este o colaborare a Liceului Teoretic „George St. Marincu” Poiana Mare cu:

  • Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu” și Școala Gimnazială „Constantin Gerotă” Calafat,
  • Palatul Copiilor Craiova – Structura Calafat,
  • Liceul Teoretic „Gheorghe Vasilichi” din comuna Cetate,
  • Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Dolj – Secţia pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.

Inițiativa „Tradiții și obiceiuri de Ispas” de la Poiana Mare este parte a parteneriatului educațional „Istoria Națională prin valori culturale și tradiții românești”. Obiectivele acestui parteneriat vizează transmiterea cunoștințelor și obiceiurilor tradiționale din comunitate către generațiile tinere.

Ansamblurile folclorice locale vor anima evenimentul cu cântece și dansuri populare, iar preparatele culinare vor fi pregătite de părinți, bunici și cadre didactice.

Sărbătoarea Înălțării Domnului, la 40 de zile de la Înviere, reprezintă un moment important pentru comunitate, prin pomenirea eroilor căzuți în lupte pentru apărarea țării, a celor dragi dispăruți și prin tradiționalele ofrande. Ispasul aduce cu sine, practicile culinare de pomenire, precum pâinea caldă, ouăle roșii, colivă, ceapă verde și brânză. În aceeași zi, ritualul Gurban este respectat de rude, pentru sănătatea membrilor familiei.

Exit mobile version