Compania naţională de gaze, ROMGAZ, principalul producător şi furnizor de energie din România, a renunțat provizoriu la acțiunea în instanță pentru dizolvarea Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România. Această decizie vine în contextul litigiilor declanșate de organizație împotriva proiectului de extracție a gazelor naturale din Marea Neagră, realizat în parteneriat cu OMV Petrom.
Filiala ROMGAZ Black Sea Limited a luat această decizie, înainte de primul termen al procesului de la Judecătoria Sectorului 1 București. Decizia a fost anunțată de către producătorul naţional.
„Decizia este luată cu bună-credință, având în vedere clarificările și precizările pe care Fundația Greenpeace le-a prezentat în toate cauzele în curs, referitoare la identitatea sa reală”, au declarat reprezentanții companiei.
Cu două săptămâni în urmă, compania anunțase intenția de a solicita dizolvarea fundației, ca urmare a procedurilor și analizelor desfășurate în acest caz.
„O strategie deliberată a Greenpeace de a crea confuzie”
Inițial, acțiunea legală a ROMGAZ a fost declanșată din cauza neachitării de către Greenpeace a cheltuielilor judiciare de 150.000 lei, stabilite în urma respingerii unei cereri anterioare. Această hotărâre a fost definitivă (Sentința nr. 667/2025, dosarul nr. 30529/3/2024).
„Executarea silită a acestei datorii a fost împiedicată de o strategie deliberată a Greenpeace de a crea confuzie și de a se sustrage de la executare. Astfel, în toate cele șase procese intentate de Fundația Greenpeace împotriva Proiectului Neptun Deep, compania a utilizat sistematic codul de TVA pentru achiziții intracomunitare, în loc de codul de identificare fiscală corect”, a explicat ROMGAZ.
Reprezentanții companiei au menționat că organizația a omis să includă contul bancar și numărul de înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, precum și să indice o adresă depășită, chiar și după modificarea acesteia. Aceste detalii sunt obligatorii conform legislației.
„Acest tipar, utilizat de trei echipe diferite de avocați, pare a depăși o simplă eroare procedurală și indică o strategie de evitare a responsabilităților financiare”, au adăugat oficialii ROMGAZ.
La data de 2 iunie 2025, Greenpeace a rectificat și completat datele de identificare, susținând că greșeala a fost cauzată de „o eroare materială”. Chiar dacă întârziate, aceste măsuri clarifică situația juridică a fundației, obligând-o să utilizeze datele corecte.
„Respectăm dreptul la acțiune în justiție al oricărei organizații, însă considerăm că acest drept implică și obligația de a acționa transparent și responsabil. Având în vedere clarificările prezentate, ROMGAZ renunță temporar la acțiunea de dizolvare. Compania va continua evaluarea transparenței și responsabilității juridice a fundației Greenpeace inclusiv cu noile date prezentate. În situația în care va fi necesar, ROMGAZ va fi pregătită să inițieze o nouă acțiune.”, a declarat compania.
ROMGAZ va continua să apere proiectele strategice și își menține angajamentul pentru realizarea proiectului Neptun Deep, esențial pentru securitatea energetică a României.
OMV Petrom şi Romgaz au început forajul primei sonde de exploatare gaze naturale din proiectul Neptun Deep.
Informații financiare despre principalele companii energetice românești listate la Bursa de Valori București (BVB).