Activități gratuite pentru elevi Aman clasele 0-VIII

activitati-gratuite-la-aman-pentru-elevii-din-clasele-0-viii-–-gazeta-de-sud

Activități gratuite la Aman pentru elevii din clasele 0-VIII – GAZETA de SUD

Biblioteca „Aman” organizează activități gratuite pentru vacanța de vară.

Activitățile din lunile iulie și august au loc la sediul bibliotecii județene (în sălile „Marin Sorescu”, „Dinu C Giurescu” și „Basarab Nicolescu”) și sunt dedicate elevilor claselor 0-VIII.

Înscrierile se fac în perioada 17-26 iunie 2025, între orele 8:15 și 15:30, în limita locurilor disponibile:

  1. personal, la sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, compartimentul Depozit General și Săli de Lectură
  2. telefonic, la numărul 0251 522 393

Locurile sunt limitate, în funcție de atelier.

Programul activităților este următorul:

  • Joi:

 – Detectivii de emoții: atelier de dezvoltare personală (iulie și august, pentru copiii cu vârsta 6-9 ani, 10:00-11:00)

Story Time: atelier de narațiuni în limba engleză (iulie și august, pentru copiii cu vârsta 6-8 ani, 11:00-12:00)

 – Clubul Spaniol: atelier de învățare a limbii spaniole, nivel începător (iulie și august, pentru copiii cu vârsta 13-14 ani, 11:30-12:30)

  • Joi:Atelier de croitorie (august, pentru copiii cu vârsta 11-14 ani, 09:00-11:00)

Detectivii de Emoții

Detectivii de Emoții (iulie-august 2025) are loc săptămânal, în fiecare joi, între orele 10:00 și 11:00. Prima întâlnire este pe 3 iulie. Atelierul interactiv va ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile emoționale. Temele abordate includ: cunoașterea de sine, gestionarea emoțiilor, curajul, prietenia, și abilități de rezolvare de conflicte. Atelierul este condus de Andreea Enache și este destinat copiilor cu vârsta între 6 și 9 ani.

Story Time

Story Time (iulie-august 2025) are loc săptămânal, în fiecare joi, între orele 11:00 și 12:00. Prima întâlnire este pe 3 iulie. Participanții vor descoperi povești în limba engleză, vor învăța cuvinte simple și vor dezvolta aptitudinile de comunicare prin joc. Atelierul este condus de Mădălina Băileșteanu și este destinat copiilor cu vârsta între 6 și 8 ani. 

Clubul Spaniol

Clubul Spaniol (iulie-august 2025) – are loc săptămânal, în fiecare joi, între orele 11:30 și 12:30. Prima întâlnire este pe 3 iulie. Clubul este destinat elevilor din clasele VII-VIII interesați să învețe spaniola. Atelierul urmărește dezvoltarea unei baze solide în limba spaniolă, precum și familiarizarea cu cultura spaniolă. Atelierul este condus de Ică Sofia.

Atelier de croitorie

Atelier de croitorie (august 2025) – are loc săptămânal, în fiecare joi, între orele 9:00 și 11:00. Prima întâlnire este pe 7 august. Atelierul este dedicat elevilor din ciclul gimnazial și include învățarea diferitelor tehnici de cusut. La final, participanții vor realiza un semn de carte decorat cu motive populare românești. Atelierul este condus de bibliotecarul voluntar Carmen Tică.

Exit mobile version