Drumul expres Craiova-Pitești, prima rută de acest tip în România, se apropie de finalizare.
În ultima etapă, tronsonul final de 12 kilometri a fost realizat aproape în totalitate. Acest segment finalizează legătura dintre DEx12 (Craiova – Pitești) și A1 (Pitești -București). Conform anunțului lui Cristian Pistol, directorul CNAIR, lucrările sunt aproape de finalizare, și ar putea fi deschise circulației la mijlocul lunii iulie.
Începând cu luna iulie, autovehiculele vor putea circula pe drumul expres între Craiova și București (231 km) fără opriri.
Proiectul, finanțat prin Programul Transport 2021-2027, are o valoare de 754,92 milioane de lei (fara TVA). Lungimea totală a drumului expres DEx12 (Craiova -Pitești) este de 121 km.
Pe șantiere lucrează peste 7.000 de persoane
Anterior, au apărut speculații conform cărora UMB, cea mai importantă companie din România în construcția de autostrăzi, ar opri lucrările la autostrăzile A8 și A3. Informația a fost contrazisă de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Ministrul a calificat informația ca fiind un fals.
„În prezent, pe șantierele gestionate de UMB lucrează peste 7.000 de oameni. Aceasta nu e o știre, ci un fake news,” a declarat Sorin Grindeanu.
Mara Răducanu este un profesionist în domeniul jurnalismului, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti.
Vezi toate articolele