Știri Naționale

Nicușor Dan, lângă Donald Trump la petrecerea regală din Olanda

Demnitarii NATO s-au întâlnit marți, 24 iunie 2025, la o recepție oficială la summitul NATO, desfășurată la palatul Huis ten Bosch din Haga, Țările de Jos.

Președintele Nicușor Dan a fost surprins marți seară în spatele omologului său american Donald Trump, într-o fotografie oficială premergătoare dineului oferit de regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos, în cadrul summitului NATO de la Haga.

Evenimentul a avut loc la palatul Huis ten Bosch, reședința regală din capitala olandeză, unde liderii statelor membre NATO au fost invitați la o cină oficială, înaintea reuniunii principale de miercuri. Conform unui comunicat de presă, Trump a acceptat invitația regală de a petrece noaptea la palat.

Sosirea șefilor de stat și de guvern la palatul din Haga a început în jurul orei 19:00 (ora locală), dar Trump a ajuns la cină aproximativ o oră și jumătate mai târziu, în jurul orei 20:40, după ce a aterizat la Haga cu o oră înainte.

Șeful statului român, Nicușor Dan, a ajuns la recepție în jurul orei 19:30.

Autoritățile olandeze au anunțat că Trump a acceptat invitația regală de a petrece noaptea în palat, unde monarhul va primi șefii de stat și guvern pentru o cină din cadrul summitului NATO desfășurat la Haga.

Inițial, se estimase că președintele american va petrece noaptea într-un hotel din apropierea Haga. În această perioadă, vizavi de hotel s-au observat măsuri sporite de securitate.

Anterior, fostul președinte american Barack Obama a fost cazat la același hotel în timpul unei vizite în 2014.

Trump va servi micul dejun alături de rege miercuri dimineață, înainte de a se deplasa spre centrul de congrese unde va avea loc reuniunea principală a summitului NATO, unde liderii Alianței vor dezbate ultimele detalii ale declarației ce va conține prioritățile organizației pentru următorii ani.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite