În cel mai recent număr (iunie curent) al revistei de cultură universală ”Constelații Diamantine”, Ion Popescu-Brădiceni analizează critic literatura contemporană sub titlul ”Redefinirea capodoperei în literatura modernă”. Pornind de la observația că ”Literatura română actuală traversează o criză manifestă”, autorul încearcă să clarifice confuzia generată de promovarea unor creații de valoare discutabilă și să reanalizeze conceptul de operă literară.
În acest scop, oferă cititorului repere istorice din evoluția genurilor literare și analize ale acestora, pentru a stabili un sistem de valori precis, deoarece ”literatura implică formă, conținut, expresie și o hermeneutică specifică”.
La 175 de ani de la naștere, poetului național Mihai Eminescu îi este dedicat un studiu: ”Luceafărul, de Mihai Eminescu, în limba poloneză – sau Despre o traducere lirică remarcabilă în limba lui Adam Mickiewicz”, semnat de Nicolae Mareș.
Această transpunere, realizată de poeta poloneză Ludmila Marjanska, reprezintă ”una dintre cele mai reprezentative poezii eminesciene, complexe și dificile de redat artistic într-o limbă slavă” (existând în total 20 de traducători polonezi ai liricii eminesciene). Traducerea datează din jurul anului 1980.
Autorul articolului subliniază: ”Recitind traducerea în acest an aniversar, mă impresionează modul în care poeta poloneză a redat cu talent interfața dintre planul terestru și cel cosmic, păstrând structura originalului”.
Sub genericul recurent ”Jocul minții”, Doina Drăguț prezintă câteva poezii din volumul omonim, apărut anul acesta, în care, pe lângă reflecțiile obișnuite asupra existenței umane, se explorează mai direct enigma omului: ”ordinea prevalează pretutindeni / în natură / puţin în om / nu există limite / nici pentru culmile sublimului / nici pentru valurile fanteziei / omul poate construi civilizații / dar tot el le poate și distruge” (Captiv al formelor abstracte). Sau: ”Unii oameni cred că sunt liberi / doar dacă nu sunt sclavi / sau dacă nu sunt în închisoare / dar adesea sunt legați / prin simțuri / de obiecte sau de ființe / ei se atașează prin dorințe / și devin limitați” (Libertatea). Cunoașterea de sine și o privire mai profundă în interior ne pot ajuta să înțelegem mai bine rolul nostru pe Pământ și să ne conducem mai eficient acțiunile într-o existență efemeră.
Mihai Caba dedică un amplu portret biografic lui Alexandru Odobescu, scriitor eseist, reprezentant al literaturii române, cunoscut pentru opere precum ”Pseudo-kinegeticos” și ”Doamna Chiajna”, incluse istoric în programele școlare, dar dispărute din circuitul cultural de zeci de ani. La 23 iunie, se împlinesc 191 de ani de la nașterea scriitorului. Relatarea evoluției vieții sale de la tinerețe până la realizările maturizării evidențiază un destin tragic din cauza multiplelor provocări, sentimentale, politice și juridice, care vor duce la moartea sa.
Un destin individual tragic, dar care nu poate șterge contribuția intelectualului român, care trebuie păstrat pentru generațiile viitoare.
Câteva maxime ale lui Nicolae Mareș:
Noblețea caracterului = Rezistența omului.
Caracterul = Fundament spiritual de la Dumnezeu.
Conștiința = Busolă în viața fiecăruia = Autocunoaștere = Somn liniștit /chiar şi pe o piatră/.
Imnurile închinate Domnului = Steaguri întru eternitate.
Iubirea adevărată = Icoană a sufletului întrupată.
Pornind de la premisa: ”Cartea este un obiect prețios, cuprinzând universuri în pagini, dar și rotește-se într-un univers propriu”, acad. Ioan Aurel-Pop analizează în eseu lectura și progresul spiritual/Cartea și bucuria lecturii. Arătând că din secolul al XVIII-lea succesul nu mai e legat doar de bogăția materială, ci şi de cea spirituală, autorul compară cu prezentul, hipertehnologizat, care deseori „îngroapă” farmecul cărții tipărite. Concluzionând:”Cărțile nu vor dispărea niciodată, indiferent de formă: fără ele, pierdem esența umană și devenim obiecte sau ființe lipsite de viață”.
Al. Florin Țene, în alt eseu, analizează ”Elogiul crimei prin prisma imanenței tragicului în literatura populară – o eroare morală și estetică”. Pornind de la ideea că nicio acțiune nu justifică crima, nici măcar în folclor, autorul susține supremația moralității, chiar și când abordează aspecte negative ale existenței. Arătând că acțiunile din baladele ”Meșterul Manole”, ”Miorița”, ”Toma Alimoș”, și ”Cântecul lui Vălean” sunt negative, încalcă morala creștină, și susținând că adepții mitizării încurajează încălcarea acesteia, autorul își argumentează poziția prin referiri filosofice și pledează pentru o imagine pozitivă transmisă posterității.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrările artistului plastic român Adrian Ghenie, căruia Filip Tudora îi dedică un articol final sub genericul ”Picătură de pictură”.
Alte articole semnate de: Ionuț Țene, Lucian Ciuchiță, George Petrovai, Passionaria Stoicescu, Ionel Necula, Tudor Nedelcea, Magdalena Mocanu, Mădălina Virginia Antonescu, Petru Ababii, Gelu Dragoș, Nicolae Șapcă, Ionel Muscalu, Mircea Popa, Mihai Călugărițoiu, Dan Busuioceanu, Lucia Cosmina Vlad, Constantin E. Ungureanu, Marin I., Arcuș, Carmen Manea, Petre Gigea-Gorun, Ioan Voicu, Kazimiera Illakowiczowna, Matteo Bianchi, Ben Todică, Florentin Smarandache, Maria Zavati Gardner.
Autor: Mihai Gîndu
