Comisia Europeană a exprimat îngrijorare, marți, față de reintroducerea controalelor la granițele din interiorul Spațiului Schengen, avertizând că aceste măsuri trebuie să fie temporare, altfel există riscul declanșării unor proceduri judiciare.
“Menținem contacte intense cu toate statele membre care au introdus controale la frontiere, precum și cu cele afectate. Coordonatorul Comisiei Europene pentru Schengen este în dialog tehnic constant cu autoritățile din toate țările Schengen. Cum este cunoscut, controalele în interiorul Spațiului Schengen sunt posibile în anumite condiții”, a declarat Markus Lammert, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, într-o conferință de presă.
Funcționarul UE a subliniat că, deși introducerea unor măsuri este permisă, acestea trebuie să fie temporare.
“Regulile sunt clare; controalele sunt admise în anumite circumstanțe. Codul Schengen, recent revizuit, prevede că reprezentanții Comisiei Europene emitează o opinie când prelungirea controalelor la frontiere depășește 12 luni. Comisia va acționa în conformitate cu acest Cod la depășirea termenului”, a precizat reprezentantul Comisiei Europene.
Germania, Polonia și Belgia au reintrodus controale la frontierele din interiorul Spațiului Schengen. Guvernul polonez a justificat decizia prin expulzarea de imigranți extracomunitari din Germania.
Foștii lideri cu experiență din Germania s-au distanțat de politicile restrictive ale actualului guvern în materie de migrație, susținând că orice solicitant de azil trebuie să beneficieze de proceduri legale.
“Orice persoană care solicită azil la granițele Germaniei trebuie să beneficieze de proceduri în acest sens. Așa interpretez eu dreptul european”, a declarat Angela Merkel într-o întâlnire cu refugiați în Germania.
Însă, Thorsten Frei, șeful Cancelariei federale de la Berlin, a contestat imediat afirmațiile fostei cancelar, susținând că mulți solicitanți de azil din afara UE au primit deja azil în alte state europene înainte de a ajunge în Germania.
Foto: Profimedia
Video: Comisia Europeană
Citește și:
Inflația din zona euro la nivelul optim vizat de BCE / Lagarde: „Trebuie să rămânem vigilenți”
Un jurnalist cu experiență, Mihail Drăghici, este activ în presa națională din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri internaționale la …
vezi toate articolele