„Tara are nevoie de strategii solide pentru a câștiga încrederea investitorilor și pentru a remedia inegalitățile și dezechilibrele economice, astfel încât să câștige încrederea cetățenilor. Parteneriatul cu sindicatele și patronatele este vital. Dialogul de astăzi va continua constant. Mâine (vineri) va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, unde continuăm discuțiile”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
La discuțiile de astăzi de la Palatul Victoria, reprezentanții guvernului și ai sindicatelor au analizat măsurile preconizate pentru reducerea cheltuielilor publice și creșterea veniturilor, precum și impactul social și economic al acestora.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că propunerile sindicaliștilor vor fi evaluate, iar atunci când este posibil, vor fi incluse în măsurile guvernamentale.
La întâlnirea de la Palatul Victoria, din partea guvernului au participat, alături de premier, vicepremierul Marian Neacșu și șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, iar din partea sindicatelor, președintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, președintele CNSLR Frăția, Leonard Bărăscu, președintele CSDR, Iacob Baciu, vicepreședintele BNS, Mircea Burlacu, și reprezentantul Sindicatului Național „Forța Legii”, Marius Sepi.














