„Sfârșitul unei iluzii. Începutul unei noi direcții. Dragi prieteni, Astăzi nu este o zi de întristare. Este o zi de claritate. Organizația politică coruptă și lipsită de performanță a preluat controlul partidului! Îl vor distruge și va deveni un partid inutil politic. Am urmărit, cu durere, dar și cu luciditate, congresul unui partid care și-a votat propriul sfârșit. PNL, un partid cu istorie, odinioară simbol al meritelor și al viziunii, a fost distrus de trădători, incompetenți cu ambiții nejustificate, și un sistem care recompensează obediența, nu performanța. În fața acestei realități, nu mai pot și nu mai vreau să tac. Mă simt dezamăgit, dar și profund eliberat. De astăzi, mă eliberez de orice responsabilitate față de PNL”, a declarat Tișe.
Acesta afirmă că nu își mai poate asocia numele, munca, convingerile și conștiința cu un partid „care nu mai reprezintă nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie”: „Oameni onești și eficienți ca voi – cea mai puternică organizație politică din țară, sunt conduși de o majoritate neproductivă. Rezultatele muncii noastre din Cluj depășesc cele din orice alt județ din țară. Avem performanță maximă. Din acest moment, din punct de vedere practic și moral, nu mai fac parte din această structură falimentară. Nu mai simt motivația de a acționa în numele acestui PNL. Nu le mai datorez nimic. Nici tăcere, nici loialitate oarbă. Dragi primari, consilieri, colegi, știu că și voi – cei 53 de primari din județ, mii de consilieri, refuzați să tăceți, și să fiți implicați într-o farsă sinistră. Vă mulțumesc pentru mesajele voastre și pentru sprijin! Voi decide curând următorii pași, dar un lucru este sigur: nu voi mai accepta să stau alături de cei incompetenți, neperformanți, trădători, care au luat acest partid ostatic. Într-un timp în care curajul este o resursă rară, aleg să numesc lucrurile aşa cum sunt. Și asta mă eliberează. Sfârșitul le aparține lor. Începutul este al nostru.”
Tișe precizează că nu se referă la majoritatea oamenilor din PNL, oameni cinstiți, devotați partidului, și cu scrupule morale: „Vouă, respect pentru că ați salvat de atâtea ori acest partid”.














