Anterior, sateliții erau o tehnologie sofisticată și rară, utilizată pentru a înțelege mai bine planeta. În prezent, aproape 12.000 de sateliți orbitează Pământul, o proporție semnificativă fiind inactivi sau potențial periculoși pentru operațiunile viitoare. Spațiul din jurul planetei devine un adevărat depozit de materiale, în continuă expansiune.
Conform Biroului pentru Afaceri Spațiale al Națiunilor Unite (UNOOSA), la 11 iunie 2025, peste 11.780 de sateliți se aflau pe orbita Terrei. Majoritatea se deplasează pe orbita joasă (LEO), la altitudini sub 2.000 de kilometri. Aproximativ 8.110 dintre aceștia se găsesc în această zonă, iar peste 6.000 fac parte din megaconstelația Starlink, un proiect al companiei SpaceX.
Orbite planetare, din ce în ce mai aglomerate
Orbitele nu se limitează la LEO. Orbitele medii (MEO), folosite de sistemele de navigație globală (GPS, Galileo, GLONASS sau BeiDou), găzduiesc 199 de sateliți. La o distanță mai mare, la aproximativ 36.000 de kilometri deasupra ecuatorului, se află 552 de sateliți pe orbita geostaționară (GEO), preponderent utilizați pentru comunicații și prognoze meteorologice.
Pe măsură ce sunt lansate tot mai multe dispozitive spațiale, crește și probabilitatea coliziunilor sau generării de resturi spațiale necontrolabile. Deja există aproape 3.000 de obiecte inoperante pe orbită, reprezentând sateliți defectați, componente din vechile misiuni sau fragmente rezultate din coliziuni anterioare.
Riscul sindromului Kessler: când haosul orbital scapă de sub control
Fizicianul Donald Kessler a anticipat, în anii ’70, un scenariu îngrijorător: o coliziune majoră în spațiu poate declanșa o cădere de resturi, care, la rândul lor, vor afecta alți sateliți, generând o reacție în lanț. Acest risc, cunoscut sub numele de „sindrom Kessler”, este tot mai frecvent menționat pe măsură ce numărul sateliților activi și inactivi crește exponențial.
În prezent, SpaceX își propune o rețea Starlink de 12.000 de sateliți, iar proiectele viitoare ar putea aduce acest număr până la 34.400. Deși aceste constelații pot asigura acces la internet în zone dificil de accesat, ele pot transforma spațiul într-un mediu periculos pentru cercetare, astronomie și noi lansări.
Dezvoltarea megaconstelațiilor spațiale are și un impact vizual asupra cerului. Astronomii se plâng de dificultățile de observare, cauzate de sateliții ce reflectă lumina solară, iar pasionații de astronomie observă că, în unele nopți, este mai ușor să se observe un satelit decât o stea.
