În ultimii ani se observă o transformare remarcabilă în teatrul și filmul contemporan. De la efecte speciale elaborate și proiecții 3D în cinematografie până la spectacole teatrale inovatoare, expresivitatea artistică a luat o nouă dimensiune.
Desigur, aceste elemente contribuie la captivitatea spectatorului, dar în ce măsură dorința de inovație acoperă o problemă mai importantă: lipsa consistenței în scrierea scenariilor?
Numeroase adaptări moderne ale operelor clasice (de exemplu, „Omul invizibil” sau „Albă ca Zăpada”) sunt criticate pentru distanța mare față de original, atît din punct de vedere artistic, cât și structural. De ce să le mai oferim aceste versiuni moderne titluri identice? Doar pentru garanții financiare?
Chiar și criticii mai indulgenți sau cei cu o perspectivă mai amplă se plâng de calitatea artistică a unor producții, inclusiv din saga „Războiul Stelelor”, devenită, după schimbarea studioului de producție, un fel de telenovelă științifico-fantastică care nu mai atrage publicul.
În teatru, au apărut proiecte ce implică participarea directă a spectatorilor prin dialoguri sau sugestii.
Însă inovația a atins un nivel extraordinar într-o piesă braziliană, unde la un moment dat, înaintea unei scene cu avertisment pentru spectatori, actorii sunt suspendați deasupra scenei prin cârlige fixate direct în piele! Se pare că regizoarea nu a urmărit șocul… sau poate?
Recunosc un film de groază în care actorii erau ucişi pe scenă. Oare, în căutarea expresivităţii, ne îndreptăm spre o pantă abruptă și ireversibilă?
Eu personal bănuiesc că dorinţa de „libertate artistică” nu este principala motivaţie a acestor experimente. Mai degrabă, se urmărește spectaculozitatea, șocul – și, eventual, profitul financiar, într-o eră în care interesul publicului se diminuează.
O revoluție a scenariilor
Avem nevoie de o revoluție în domeniul scenariilor. Nu de adaptări lipsite de legătură cu originalul, nu de scenarii generate de inteligența artificială sau scene macabre. Acesta nu trebuie să fie viitorul artei.
Știm că, de-a lungul timpului, totul a mai fost spus. Este o provocare constantă, și în genul science-fiction, să concepi un scenariu original care să capteze interesul unui public exigent, atent… și uneori chiar plictisit.
Este extrem de dificil.
Însă, nu imposibil.
Imaginația umană a demonstrat întotdeauna capacitatea de a depăși limitele, de a inventa, de a crea conexiuni noi. De la maeștrii antici până la scriitorii moderni, toți au demonstrat o sursă inepuizabilă de inspirație.
Experiențele de viață, chiar dacă rămân esențial aceleași, pot fi reinterpretate și percepute diferit. Un exemplu din cinematografie este regizorul Ingmar Bergman, care a reuşit prin prisma viziunii sale personale să creeze opere memorabile. Chiar şi un nou cineast talentat, cu o personalitate unică, poate crea o operă de valoare comparabilă dar diferită.
La fel se întâmplă cu scenariştii. Important este să căutăm în jurul nostru, asemeni unui antrenor sportiv care caută talente.
Cel mai important este să înţelegem că atragerea spectatorilor se realizează nu prin şoc, ci prin scenarii puternice, emoţii autentice, interpretări inedite şi valoroase.
Autor: Mihai Gîndu