Au început lucrările pe tronsonul Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania A3. Compania Națională de Investiții Rutiere a emis ordinul de demarare a lucrărilor. Durata proiectului este de 18 luni.
CNIR și Asocierea de constructori Precon Transilvania-Citadina 98 au demarat lucrările pe un prim segment de 8,5 kilometri din totalul de 28,5 kilometri, conform autorizației de construcție. Această divizare permite startul lucrărilor în această vară.
În prima zi, șantierul este amplu echipat, cu peste 120 de utilaje și aparate:
- 90 de camioane
- 12 excavatoare
- 5 cilindri compactare
- 5 încărcătoare frontale și buldoexcavatoare
- 1 macara
- 1 foraj
De asemenea, au fost finalizate zonele de preparare a materialelor, inclusiv stațiile de asfalt și beton, depozitele de materiale și laboratorul de calitate.
Proiectul este finanțat prin fonduri europene nerambursabile (Fondul de Coeziune, Programul Transport 2021–2027), cu o valoare de 785 milioane de lei și o durată totală de 24 de luni (6 luni pentru proiectare și 18 pentru execuție).
Pe secțiunea Chiribiș – Biharia vor fi ridicate 18 poduri și pasaje. De asemenea, va fi instalat un sistem integrat de gestionare a traficului (ITS), care cuprinde: panouri electronice de afișare a informațiilor către participanții la trafic; sisteme de cântărire a vehiculelor în mișcare; sistem de monitorizare a infrastructurii prin camere de detecție a incidentelor rutiere amplasate la fiecare 2 km; sistem de monitorizare a vitezei.