„Suntem uimiți, șocați, sau cum altfel ați mai putea descrie afirmația domnului președinte”, a declarat Raluca Elena Costache, președinta CSM, la TVR.
Ea susține că judecătorii nu pot stabili data pensionării, nici solicita eliberarea din funcție cu o dată exactă.
„În procedura de pensionare, judecătorii nu pot ști când președintele României semnează decretele de pensionare, sau când acestea ajung la Monitorul Oficial pentru publicare”, a concluzionat Costache.
Nicușor Dan anunță finalizarea analizei cererilor de pensionare ale magistraților
Analiza va fi publicată vineri după-amiază în Monitorul Oficial. Nicușor Dan critică dezordinea din sistemul judiciar, unde 70% din magistrați nu au specificat o dată precisă pentru pensionare.
„Este inacceptabil ca pensiile magistraților care părăsesc sistemul să fie la nivelul salariului actual”, a declarat Nicușor Dan, subliniind că această situație stimulează plecările și duce la pierderea de specialiști.
Președintele a precizat că din cele 76 de cereri inițiale, doi magistrați și-au retras cererile, alegând să rămână în profesie.
„În două dintre cereri, magistrații au spus că nu s-ar pensiona dacă ar fi siguri de absența unor proceduri complexe legate de pensionare”, a explicat Dan, adăugând că intenționează să discute cu acești doi magistrați pentru a-i convinge să rămână.
Dan a anunțat că magistrații care și-au schimbat decizia și doresc să rămână în sistem pot transmite o solicitare scrisă până vineri la amiază, înainte de publicarea în Monitorul Oficial.
Șeful statului a criticat aspectele procedurale din sistemul de pensionare
„90% din cererile de pensionare nu respectă condiția de notificare cu 90 de zile înainte”, a declarat Nicușor Dan, comparând situația cu alte domenii, unde ”oamenii anticipează cu grijă evenimentele pentru a nu afecta funcționarea sistemelor.”
În plus, 70% din cereri nu specifică o dată precisă de pensionare: „Indiferent de domeniul profesional, de la bucătărie la industrie și proiectare, este evident acest aspect, oamenii anticipează momentul pensionării pentru a nu afecta fluxurile de lucru.”
Nicușor Dan a evidențiat că lipsa de predictibilitate în procesul de pensionare creează dificultăți administrative: „Consecința este că nimeni nu știe când va fi pensionat iar colegii mei sunt asaltați de telefoane.”
Referitor la noua lege privind pensiile magistraților, a asigurat că va exista o normă tranzitorie care va menține drepturile persoanelor cu condiții de pensionare stabilite anterior.