Ion Iliescu, două luni la ATI: Apelul unui medic despre moartea în România

apelul-unui-medic,-dupa-ce-ion-iliescu-a-stat-doua-luni-la-ati:-o-discutie-sincera-despre-cum-alegem-sa-murim-in-romania-–-hotnews.ro

Apelul unui medic, după ce Ion Iliescu a stat două luni la ATI: O discuție sinceră despre cum alegem să murim în România – HotNews.ro

Medicul ATI, Iuliu Torje.

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a decedat marţi după-amiază, la spitalul SRI Agrippa Ionescu, unde era internat în secţia de terapie intensivă, din 9 iunie.

Medicul primar în anestezie şi terapie intensivă, Iuliu Torje, de la Centrul ECMO Klinicum Kassel din Germania, a pledat pentru o dezbatere privind adoptarea unui cadru legal pentru îngrijirea paliativă.

„România, la 35 de ani de la primele alegeri libere, nu dispune de o lege pentru îngrijirea paliativă. Lipsesc atât o cultură medicală, cât şi una socială, în privinţa limitării terapiilor invazive inutile, lipsind şi instrumente legale ce să sprijine decizia de a lăsa un pacient să plece, în pace, atunci când lupta este pierdută”, a subliniat medicul.

Torje a menţionat că Iliescu a fost ţinut artificial în viaţă în ultimele săptămâni, în condiţii în care medicina nu mai aducea speranţă, doar suferinţă.

„A decedat lent, într-un mod pe care nu-l doresc nimănui: traheostomizat, cu cancer, şi alte afecţiuni grave, ţinut artificial în viaţă, într-o terapie intensivă, ceea ce a făcut doar prelungirea agoniei. Ion Iliescu, în ultimele sale zile, a oferit ilustrarea perfectă a unui pacient aflat deasupra oricărei resurse terapeutice. În astfel de situaţii, medicina trebuie să manifeste umanitate şi să se oprească”, a subliniat specialistul și consilier al ministrului Sănătăţii.

În opinia sa, suferinţa în astfel de situaţii este excesivă şi inutilă, iar demnitatea pacientului nu este respectată. El a subliniat nevoia unei dezbateri publice în legătură cu gestionarea sfârşitului vieţii pentru cei cu afecţiuni fără soluţii terapeutice la îndemână.

„Nimeni nu merită un sfârşit asemenea. Nimeni nu ar trebui transformat într-un corp inert, conectat la aparate, cu o traheostomie în gât, într-o cameră fără speranţă… doar tăcerea monitoarelor”, a scris Torje.

„Poate că tocmai prin suferinţa sa, trebuie să începem o discuţie sinceră despre cum alegem să murim în România. Sau, mai corect, despre cum nu ne este permis să murim cu demnitate”, a conchis medicul.

Ion Iliescu a decedat la 95 de ani

Guvernul a anunţat decesul fostului preşedinte în cursul după-amiezii. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu au precizat că Ion Iliescu a decedat marţi, la ora 15.55, după 57 de zile de internare.

Fostul preşedinte a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în timpul internării. Starea lui de sănătate s-a deteriorat începând de sâmbătă.

„Echipa medicală a depus toate eforturile pentru îngrijirea şi tratamentul necesare”, a transmis Spitalul SRI.

Ion Iliescu va fi înmormântat joi, 7 august, într-o zi declarată de doliu naţional. Ceremonia de înmormântare va avea loc doar în prezenţa familiei şi a persoanelor apropiate.

Exit mobile version