„Situația economică actuală este extrem de dificilă și implică pierderi semnificative pentru investițiile strategice din România, din cauza lipsei de resurse. În acest context, am alocat din bugetul curent o sumă de 200 de milioane de lei pentru programul Rabla destinat persoanelor fizice. Această decizie, deși nu a fost una simplă, este necesară pentru susținerea investițiilor existente.
S-au acordat avansuri pentru anumite achiziții, însă, din păcate, alte programe nu vor mai putea beneficia de susținere financiară anul acesta. În ceea ce privește programul Rabla, negocierile cu Ministerul Fondurilor Europene sunt în desfășurare pentru includerea acestuia în fondul social pentru mediu, un fond multianual de 6 miliarde de euro destinat României. Obiectivul nostru este de a finanța programul Rabla din aceste fonduri europene, astfel încât acesta să nu depindă de fluctuări ale bugetului național sau alte aspecte economice.
Un cadru mai previzibil pentru Rabla și Casa Verde
Ea afirmă că intenționează să creeze un cadru legislativ mult mai transparent și previzibil pentru programul Rabla și pentru Casa Verde, începând cu anul viitor.
Pentru programul Casa Verde, în ceea ce privește panourile fotovoltaice, vom renunța la implementarea programului existent prin AFM. În schimb, un program nou, posibil mai amplu, este preconizat de către Ministerul Fondurilor Europene, din fonduri RePowerEU. În esență, vom folosi resurse europene pentru a susține programe similare.
Sunt necesare soluții pentru evitarea importului masiv de vehicule din China și pentru concentrarea pe producția europeană.
Una dintre priorități este reducerea importului de vehicule din China. Programele Rabla, ar trebui să prioritizeze autovehiculele fabricate în Europa. În mod similar, pentru panourile fotovoltaice este important să sprijinim producția europeană, întrucât importurile din China sunt semnificative.















