„Ne aflăm astăzi aici pentru a onora Marina Română. Datorită forțelor navale române, România este o țară sigură, membră a NATO și putem sărbători în pace. Marinarii noștri, de la gurile Dunării, pe Marea Neagră și pe mările și oceanele lumii, reprezintă o carte de vizită pentru țara noastră. Le mulțumim pentru curaj și profesionalism, calități esențiale în fața pericolelor și incertitudinii. Recunoaștem că avem nevoie de echipamente de performanță și de o echipă bine pregătită și motivată. Le asigurăm comandanților Forțelor Navale de susținere din partea Guvernului României. De asemenea, ne adresăm familiilor marinarilor noștri, pentru înțelegerea lor față de privațiunile vieții maritime și pentru sprijinul acordat. În această zi importantă, ne gândim la eroii noștri care s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea țării noastre.”, a declarat Bolojan.
Premierul a subliniat că progresul național necesită dezvoltarea Constanței. El consideră esențială valorificarea potențialului logistic al acestui oraș, precum și dezvoltarea resurselor energetice ale Dobrogei.
„Pentru noi, cei din administrație, niciun efort nu este prea mare pentru a crea condiții mai bune copiilor noștri, din rândul cărora mulți sunt prezenți astăzi. Ne dorim ca în anii ce urmează să traverseze o perioadă mai prosperă. Avem încredere în români și în România.”, a mai spus Bolojan.














