În contextul actual, marcat de crize și reconfigurări geopolitice, ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a subliniat importanța diplomației active și strategice în apărarea intereselor României.
„Diplomația românească se concentrează pe elaborarea unor soluții precise și pe afirmarea proeminentă a României pe scena internațională”, a declarat șefa diplomației.
Ea a amintit de succesele recente, inclusiv consolidarea parteneriatelor strategice, susținerea integrării europene a Republicii Moldova și a Ucrainei, întărirea alianței NATO pe Flancul Estic și progresul spre aderarea la OCDE.
Totodată, Oana Ţoiu a evidențiat rolul crucial al românilor din diaspora, pe care i-a considerat o componentă esențială a identității naționale și a viitorului României: „Românii din străinătate sunt parte integrantă a României, atât cât și cei din țară.”
Ministrul a pledat pentru o diplomatie „ambitiasă și eficientă”, bazată pe transparentă, prezență și inovație, precum și pe maximizarea influenței României în Uniunea Europeană.
„Este esențial să ne apăram ferm interesele și să exploatăm potențialul României, ca a șasea țară ca mărime din UE, pentru a atinge clasarea în top 10 ale economiilor europene ”, a mai precizat ea.
În final, Oana Ţoiu și-a exprimat recunoștința față de corpul diplomatic și consular pentru dedicarea și profesionalismul lor în reprezentarea României la nivel internațional: „Misiunea noastră este să asigurăm încrederea și sprijinul aliaților și partenerilor României. La mulți ani Diplomației Române și Corpului Diplomatic!”

















