Politică

Drona interceptată în spațiul aerian al României: declarațiile ministrului Apărării

„Sistemul de detectare a obiectelor aeriene a identificat un obiect zburător neidentificat apropiindu-se de spațiul aerian național. Avioanele de luptă au fost ridicate și l-au urmărit îndeaproape. La un moment dat, aparatului i-a fost permisă intrarea în spațiul aerian ucrainean. Aceasta este informația actuală”, a declarat Moșteanu, sâmbătă, la o televiziune națională.

Oficialul a precizat că misiunii de sâmbătă i-au fost implicate și avioane militare germane pentru monitorizarea situației: „Le-au înlocuit pe cele naționale, deoarece avioanele au o durată de zbor limitată. Când aeronavele românești s-au apropiat de limita de timp, au fost înlocuite de avioane Eurofighter ale aliaților germani”.

Întrebat despre procedurile legale privind doborârea aparatelor zburătoare care pătrund în spațiul aerian, ministrul Apărării a declarat: „Procedurile vor fi aprobate de către Comitetul Suprem de Apărare și Securitate Națională. Toate aprobările necesare au fost obținute în lunile de vară. Procedurile sunt similară celor de intervenții în cazul altor aeronave. În acest moment, pentru intervențiile împotriva aeronavelor fără pilot, aplicăm reglementările anterioare, unde ministrul trebuie să autorizeze orice acțiune. Întotdeauna am un dispozitiv accesibil cu funcția de autorizare, iar dacă nu sunt eu prezent, această responsabilitate revine altei persoane desemnate”

„Așteptăm raportul final, care va fi disponibil în următoarele ore, din partea echipei implicate. Mâine vor fi efectuate survolări cu elicoptere în zonă pentru a verifica prezența unor resturi, însă toate informațiile actuale indică faptul că obiectul a intrat ulterior în spațiul aerian al Ucrainei”, a concluzionat Moșteanu.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite