Guvernul Elveției a implementat un plan ambitios pentru reducerea pierderilor alimentare cu 50% până în anul 2030, comparativ cu nivelul din 2017.
Pentru a evalua rezultatele inițiale, reprezentanții industriei alimentare s-au întâlnit cu autoritățile de la Berna, a anunțat marți Cancelaria Federală.
Soluții eficiente pentru reducerea risipei de alimente
Planul, adoptat în 2022, se bazează pe un acord voluntar semnat de 35 de companii și asociații din sector. Acestea au început deja să măsoare pierderile, să colecteze informații și să implementeze soluții practice.
De exemplu, în marile lanțuri de magazine carnea proaspătă este congelată înainte de expirare și apoi comercializată ca produs congelat sau donată organizațiilor caritabile. În același timp, fabricile și-au redus pierderile prin tehnologii avansate, iar un sistem de monitorizare continuă ajută companiile să identifice zonele cu cele mai mari risipiri.
Rezultate modeste, dar planul este în continuare activ
„Mulțumesc companiilor și asociațiilor participante pentru implicare. Progresele lor demonstrează că măsurile luate dau rezultate”, a menționat consilierul federal Albert Rösti, responsabil pentru portofoliul Mediu, Transporturi, Energie și Comunicații, în guvernul federal elvețian.
Cu toate acestea, primele date indică faptul că progresul este limitat.
Conform unui studiu realizat de Universitatea de Științe Aplicate din Zürich, pierderile alimentare din 2024 s-au redus cu doar 5% comparativ cu 2017.
Obiectivul intermediar pentru 2025 era o reducere de 25%, astfel că autoritățile elvețiene susțin că este nevoie de măsuri mai ample și mai bine coordonate.
În 2026, guvernul va decide ce măsuri suplimentare vor fi implementate în cea de-a doua etapă a planului, cu accent pe educarea populației, colectarea mai eficientă a datelor și implicarea unui număr mai mare de companii, având ca scop final: mai puțină risipă și respect mai mare pentru hrană și mediu.
