Depăşind conflictele mentale, filmul „Apocalypse Now” reprezintă o realizare cinematografică care stimulează reflecţia, iar confruntarea finală dintre Willard şi Kurtz este una de impact, fiind considerată una dintre cele mai remarcabile dueturi din istoria filmului.
Împărtăşesc faptul că, deşi nu sunt în mod special fan al filmelor-over, acord adesea atenţie producţiilor care provoacă controverse, împărţind audienţa cinefililor în două tabere.
Un exemplu notabil este și faimosul „Apocalypse Now”, regizat de celebrul Francis Ford Coppola (care, printre altele, a realizat și un film controversat despre Dracula în 1992; deşi nu sunt fan al acestei pelicule, nu pot nega că am urmărit-o cu interes).
Mulţi consideră acest film o capodoperă, însă, spre surprinderea mea, cinefili pe care îi apreciez au menţionat că ar fi un film „foarte slab”.
Aici îmi exprim opinia, după vizionare.
Deschiderea filmului impresionează, fiind acompaniată de melodia emblematică „The End” a formaţiei The Doors, ilustrând explozii şi incendii distrugătoare, ce înlocuiesc vegetaţia – această barieră a omului către natură și viaţă. Războiul distruge, cu siguranţă, însă mulţi convenţional afirmă că cei care pornesc conflictele armate, ce afectează planeta, înţeleg cu adevărat că războiul reprezintă, sfârşitul?
Nu doar al vieţii, ci şi al valorilor umane, autentice şi palpabile.
Personajul principal, deja vulnerabil din cauza traumelor, își povestește experiența, explicând cum a primit o misiune pe care o aștepta.
Luat de reprezentanţi oficiali, căpitanul Benjamin Willard (Martin Sheen) află despre cazul colonelului Walter Kurtz (Marlon Brando), un comandant al Forţelor Speciale, care, deși a demonstrat calități, s-a „schimbat”. Naraţiunea nu ar fi atât de captivantă dacă nu s-ar atinge teme precum tentația de a se considera Dumnezeu sau lupta interioară între raţional şi iraţional, conflicte ce pot avea consecinţe tragice în cazul misiunilor militare.
Se emite ordinul de a-l elimina pe Kurtz.
„Fiecare individ are un punct în care cedează”, se spune, iar apoi Willard pornește în misiune, fără a avea o imagine clară dacă il percepe pe Kurtz ca pe un idol sau un trădător.
Melodia rock și surf-ul, simbol al vieţii trăite intens, vor fi rapid înlocuite de simboluri ale morţii.
Filmul lui Coppola prezintă şi aspecte comerciale, însă acestea nu justifică acuzațiile de calitate inferioară sau de isterie generate. Trecerea de la conflictele psihologice la realitatea crudă face din „Apocalypse Now” o lucrare care, înainte de toate, provoacă introspecţie. Aceasta ridică întrebări despre sensul acestor acţiuni: merită să ucizi și să devii dezumanizat pentru o misiune sau un ideal iluzoriu?
Ororile războiului devin evidente odată ce Willard ajunge în Saigon, fiind prezentate fără menajamente, pe peliculă.
Uneori ai senzaţia că te afli într-un spaţiu unde aerul morţii domină, în decoruri ce se prăbușesc și flăcări grandioase, iar fiecare misiune pare să-ți provoace vertij și halucinaţii – aceasta fiind și cea mai reușită parte a filmului, momentul în care pare că ai păşit într-un tărâm fără întoarcere.
Dialogurile în care soldaţii păreau să-și fi pierdut total rațiunea și motivarea sunt uneori nepotrivite pentru ansamblul peliculei. Nu este primul film de război în care remarc astfel de scene, însă consider că, deși războiul este stupid și crâncen, oamenii nu sunt toți la fel. Poate totuși sunt în eroare.
De asemenea, secvențele cu „playmates” dansând pentru soldați, sau elucubrațiile fotoreporterului, puteau fi eliminate, fiind inserate nepotrivit în scenariu și accentuând senzaţia de comercial care nu fusese prezentă iniţial.
Nu aş considera „Apocalypse Now” unul dintre cele mai remarcabile filme de război realizate vreodată, având anumite deficienţe, însă, în egală măsură, nu îl consider un film lipsit de valoare. Conjugă dileme morale, evidențiază laşitatea umană (Willard chiar va comite uneori gesturi de frică), precum şi absurdul războiului, fără a excela în acţiuni dinamice sau spectaculoase.
Singurul aspect cu adevărat impresionant este finalul, ce evidenţiază esenţa infernului războiului, acea „oroare” creată de om, ce, odată născută, nu poate fi ștersă decât prin sacrificiu suprem. Confruntarea finală dintre Willard și Kurtz este spectacolul de impact, considerat unul dintre cele mai îndrăznețe din cinematografie. Importanţa nu o are modul în care se termină, ci mesajul și forța de exprimare, ambele fiind la cote foarte ridicate.
În concluzie, consider că filmul se apropie mai mult de o capodoperă decât de un eşec, chiar dacă nu reprezintă niciuna dintre acestea în totalitate.
Este o producție cinematografică de neratat, ce oferă o experienţă aparte în cele mai bune scene ale sale.
Autor Mihai Gîndu