Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat în cadrul unei conferințe de presă despre fostul său consilier pentru securitate națională, John Bolton, care a fost inculpat joi, 16 octombrie, pentru 18 infracțiuni legate de manipularea informațiilor secrete.
Donald Trump a răspuns întrebărilor jurnaliștilor referitoare la acuzațiile aduse fostului său consilier pentru securitate națională, John Bolton. Liderul de la Casa Albă a menționat că a aflat pentru prima dată despre aceste acuzații și l-a calificat drept „o persoană negativă”.
„Nu am fost informat anterior despre aceste aspecte. Tocmai le aflu acum. Cred că este o persoană negativă. Este regretabil, dar este un individ lipsit de bunăvoință”, a declarat Donald Trump.
- Donald Trump a avut o discuție „PRODUCTIVĂ” cu Vladimir Putin. Liderul american evită să furnizeze Ucrainei rachete de tip Tomahawk: „Avem nevoie și noi de aceste arme”
- John Bolton, fost consilier și critic vehement al administrției Trump, urmează să fie investigat penal. Alte trei nume, incluse pe lista oficialului american
- ❗ Zelensky: „Deja observăm că Moscova se poate grăbi să reia dialogul, doar dacă aude de „tomahawk-uri”. Eu mă aflu deja la Washington”