Președintele Argentinei, Javier Milei, a stârnit senzație sâmbătă, când a participat la un eveniment electoral urcându-se pe o mașină.
Influencerul Mario Nafwal a menționat pe X că, în timp ce mai mulți protestatari au încercat să împiedice accesul lui Milei la evenimentul electoral, acesta s-a urcat pe autoturism și a reușit să se adreseze publicului.
„Protestatarii de extremă stângă au încercat să blocheze mitingul președintelui Javier Milei din Buenos Aires – dar acesta s-a urcat pur și simplu pe mașină și a continuat discursul. În fața mulțimii scandând «Jos!», Milei și-a susținut discursul și l-a prezentat pe candidatul său, Diego Santilli, transformând o blocadă într-o scenă de fotografie”, a relatat Nafwal.
Evenimentul electoral are loc în contextul alegerilor parlamentare din Argentina, programate pentru 26 octombrie, primele din mandatul actualului lider, Javier Milei.
Javier Milei a atras un sprijin financiar substanțial din partea lui Donald Trump
În cadrul campaniei, fostul președinte american Donald Trump a promis un sprijin financiar de 20 de miliarde de dolari, condiționat însă de victoria formațiunilor de dreapta în alegeri.
Trump a declarat marți că asistența financiară destinată Argentinei de Administrația sa va depinde de succesul politic al lui Javier Milei în alegerile de la sfârșitul lunii. Liderul argentinian a fost primit la Casa Albă de fostul președinte american.
SUGESTIA AUTORULUI:
Discuții esențiale pentru economia Argentinei, între Javier Milei și Donald Trump: „Toate opțiunile” sunt pe masă
Într-un moment crucial, FMI decide să acorde Argentinei un împrumut de 20 de miliarde de dolari
Sursa foto: Profimedia
