Unul dintre cei mai remarcabili artiști politici contemporani discută, într-un interviu pentru publicația HotNews, despre creația sa artistică care aduce în fața publicului cele mai majore tragedii ale epocii noastre. „A fi informat reprezintă o formă de a-ți păstra umanitatea în timp. Ignorarea tragediilor altor oameni înseamnă să demonstrezi o lipsă de empatie”, afirmă Alfredo Jaar, artist originar din Chile, stabilit în New York, care expune în locuri de mare vizibilitate fragmente ale realității din zone adesea trecute cu vederea.
„Ai urmărit discursul meu de aseară? Și atunci, cum poți să încerci să-mi iei un interviu? Te-ai documentat, ai citit despre cine sunt eu?”, afirmă artistul la începutul dialogului.
Cine este el? Alfredo Jaar este un artist contemporan care a expus, comercializat, contestat și impresionat audiențe în cele mai importante centre ale lumii — de la Times Square la Piccadilly Circus. Știe foarte bine acest lucru și nu evită să-l recunoască.
Și publicul a aplaudat în semn de apreciere. Pentru a acoperi tăcerea adâncă lăsată de discursul său, dar mai ales pentru că a fost perceput ca un vizionar, care vorbește direct și sincer despre problemele lumii.
Alfredo Jaar este una dintre cele mai influente voci ale artei politice moderne. Este artist, arhitect și cineast înrezidat în New York, cunoscut pentru instalații și intervenții publice axate pe politică, memorie și reprezentare vizuală.
- Proiectul Rwanda (anii ’90): serie de intervenții și memoriale dedicate genocidului din 1994, un proiect de durată care a abordat limitele reprezentării violenței.
- Un Logo pentru America (1987; reluat în 2014): mesajul „THIS IS NOT AMERICA” în Times Square, criticând uzul excesiv al termenului „America” pentru SUA;
- The Sound of Silence (2006): instalație despre fotografia lui Kevin Carter din Sudan și etica fotojurnalismului, invitând publicul la reflecție asupra povestirii vizuale;
- Skoghall Konsthall (2000): „muzeu” temporar construit din hârtie și lemn într-un oraș industrial suedez, incendiat după 24 de ore pentru a stimule dezbateri despre cultură și infrastructură;
- Inferno & Paradiso (2025): proiect colaborativ care combină imagini din exponenți ai fotograficii de război, invitând publicul să petreacă timp egal în fața fiecărei colecții de imagini.
Alfredo Jaar a discutat cu publicația HotNews.ro despre modalitatea în care atrage și menține interesul publicului, despre modul în care își construiește fiecărei apariții artistice ca fiind o lecție despre lumea în care trăim, fără a evita atmosferele sumbre ale vieții. Și despre arta sa, pentru cei care nu-l cunosc încă.
Misiunea artistului în fața „oamenilor dezinteresați de evoluția lumii”
HotNews.ro: Pentru cei care apreciază operele dvs. astăzi: înainte de a vedea o imagine, ce trebuie să înțeleagă despre modul în care concepeți o prezentare publică și o lucrare — și ce diferențe considerați relevante?
Alfredo Jaar: Domeniul artei nu reprezintă un monolit. Poate fi descris ca fiind format din diverse sisteme de realități, iar cea mai mare parte din ceea ce se întâmplă în acest domeniu este ficțiune. Însă un segment semnificativ este mai interesat de aspecte reale și de impactul reacției la acestea. Eu fac parte din acea mică parte.
Toată creația mea a fost întotdeauna în funcție de context. În întreaga mea activitate, nu am realizat vreodată o lucrare pur imaginară. De fapt, nu știu exact cum s-ar realiza așa ceva, pentru că nu am studiat artă. Sunt arhitect. Pentru un arhitect, totul pornește de la înțelegerea contextului. Astfel, tot ce conturez are ca temelie reacția la mediul înconjurător.
În discursurile mele, povestesc despre situații globale și împărtășesc reacțiile mele la anumite evenimente. Aceasta este esența activității mele. Pentru a explica o lucrare, trebuie să ofer și contextul care o înconjoară.
De exemplu, dacă expun o operă despre migrație, în prealabil arăt și problematica, utilizând imagini și materiale video: „Iată problema, apoi observați reacțiile politicilor și ale societății”. După prezentarea contextului, introduc și lucrarea proprie.
Când un pictor își expune operele, poate arăta mai multe tablouri și le va explica starea de spirit: „Aceasta este așa, cealaltă e diferită”. În cazul meu, prezentarea pornește cu introducerea contextului, apoi urmează lucrarea — și tot așa, pentru o durată de circa o oră și jumătate.
– Care este reacția publicului la această metodă?
– Se pare că oamenii sunt surprinși, deoarece se așteaptă la un „dialog artistic”, iar eu petrec o mare parte din timp discutând despre realitatea mondială și mai puțin despre creația mea. Nu doresc să numesc acest proces „educație”.
Unii sunt informați, alții poate chiar și educați de discursul meu. Sunt sigur că ating un nerv sensibil, fiindcă trăim într-o epocă în care mulți devin apatici în fața tragediilor, simțindu-se neajutorați. Când le arăt realitatea și le explic motivele pentru care se simt astfel, cred că reacția este una pozitivă și de schimbare.
O poveste despre „Infern și Paradis”
– De ce reveniți atât de des asupra celor mai întunecate aspecte ale existenței umane? De ce insisteți asupra răului?
– Pentru că nu pot să disting clar între bine și rău în lumea noastră. Sunt orb. Nu îl vad încă. Aș face o paralelă: recent am organizat o expoziție intitulată „Inferno și Paradiso” — Infern și Paradis. Am invitat 20 de fotoreporteri din diverse părți ale lumii, reprezentând diferite generații și etnii, pentru a oferi două imagini: una care simbolizează Infernul, și alta, Paradisul.
Le-am cerut să-mi furnizeze câte o fotografie, una care să reflecte trauma, o imagine din arhivele lor personale ce le-a produs coșmaruri, și o imagine frumoasă, care le-a adus bucurie și speranță. Aceste imagini au fost folosite pentru o instalație: 20 de proiectoare în aceeași cameră întunecată, proiectând în același timp imaginele Infernului, timp de 20 de minute. Asta a forțat vizitatorii să petreacă cel puțin un minut în fața fiecărei imagini, în inducerea unui proces de reflecție profundă.
În medie, timpul de vizionare a unei opere de artă este de doar câteva secunde. Prin acest proiect, am încercat să schimb această realitate, invitând publicul să petreacă 20 de minute în fața fiecărei secvențe.
„Partea întunecată a vieților noastre domină puținele momente de fericire”
Am observat că, pentru aceste imagini, toți photoreporteri, indiferent de experiența lor, au spus că pentru Infern își știu deja răspunsul, însă pentru Paradis trebuie să caute în arhivele lor o imagine care să reprezinte fericirea — iar găsirea acesteia a fost dificilă. Epidemiile de război, crizele geopolitice, mor de fapt de capul nostru, oameni informați fiind, să nu uităm că lumea este dominată de întuneric. Dacă ești conștient de starea globală, e aproape imposibil să fii fericit cu adevărat, deși poți găsi motive personale de bucurie.
De aceea, ca reacție la această stare de fapt, reacționez și eu la situația tragică în care trăim.
„Pentru generația mea, prezentul pare foarte sumbru”
– Considerați că actualitatea este deosebit de întunecată sau așa a fost de-a lungul întregii existențe?
Alfredo Jaar: Nu pot compara direct, dar cumulând evenimentele din timpul vieții mele, remarc multitudinea de crize și conflicte. M-am născut în ’56, am fost martor la mișcările studențești din ’68, proteste globale, lovituri militare, genociduri — precum cel din Rwanda, conflictul din Orientul Mijlociu, războiul din Irak, și altele. În momentul de față, trăim în fața unei cumplit de multiple crize globale, în unele regiuni fiind mai evident decât în altele. Pentru generația mea, acel sezon istoric este profund sumbru.
„Fascismul s-a întors și e peste tot”
– De ce vă supără această stare de fapt? Nu ne-am putea relaxa, anticipând că lumea suferă, și nu trebuie să urmărim constant criza globală, chiar și în materie de resurse rare?
– Pentru că totul e interconectat. De exemplu: dacă nu te preocupă mineralele rare, amintește-ți că telefonul tău are nevoie de ele. În cazul unui conflict pentru aceste resurse, anumite tehnologii precum smartphone-urile, automobilele electrice, vor deveni instant invizibile. Ignorarea acestor conexiuni nu te va proteja.
Este esențial să înțelegem că toate fenomenele sunt legate și că nimic nu se petrece în vid. Istoria ne-a arătat acest lucru clar. Astăzi, fascismul a revenit de sub toate formele, iar în lumea actuală, peste jumătate dintre liderii politici din Europa manifestă atitudini fasciste. Această conștientizare ne-a putea ghida spre acțiune și prevenție, pentru ca tragediile actuale să nu devină parte a cotidianului nostru.
Dincolo de toate, trebuie să popularizăm conceptul de umanitate ca fiind o legătură profundă. Să fii cu adevărat uman înseamnă să-ți pese de lumea din jur și de bunăstarea celorlalți. Ignorarea suferinței altora echivalează cu lipsă de compasiune.
– Sunteți de părere că suntem neputincioși…
– Nu, chiar dacă uneori ni se pare. Fiecare individ are o voce. Oamenii o pot asculta și, într-un sistem democratic, pot lua decizii și pot influența lumea. Chiar dacă artiștii și profesioniștii culturali nu pot schimba în totalitate lumea, arta și cultura pot oferi o perspectivă diferită, o viziune de schimbare. Dacă o arăt celor cu o voce și influență, aceștia pot încerca să creeze acea lume vizată. E o vizionară, poate utopică, dar posibilă.”
„Vedem genocide în direct, pe telefoanele noastre, în fiecare zi”
– Exemplificând prin „Proiectul Rwanda”: ce obiective v-ați propus?
– În „Proiectul Rwanda” am dorit în primul rând să ofer publicului informații despre genocid, într-un moment în care nu exista încă cultura digitală și social media. Am vrut, de asemenea, să exprim solidaritate cu poporul rwandez și să creez memoriale pentru victime. În plus, am sperat să mobilizez opinia publică pentru a presiona decidenții politici să acționeze diferit.
Cred că am realizat cel puțin două din cele trei obiective: am informat și am creat memoriale. Însă genocidul deja avusese loc, nu l-am putut opri în timp util. Astăzi, internetul și rețelele sociale permit observarea în timp real a tragediilor precum genocidurile. În cazul brutalităților, dacă lumea este conștientă și implicată, poate exercita presiuni pentru oprirea acestor violențe.
De ce lumea pare tot mai extremă? Nu doar pentru că se petrec conflicte în diverse colțuri ale globului, ci din cauza eșecurii unor instituții internaționale create pentru a menține justiția și ordinea. La momentul Holocaustului, termenul „genocid” nu exista, a fost introdus de Raphael Lemkin după acea tragedie. Ulterior, a fost adoptată convenția internațională pentru prevenirea și sancționarea genocidului. Aceasta presupune angajamentul fiecărui stat de a interveni în astfel de situații.
„Instituțiile internaționale pentru protejarea umanității sunt în declin”
– Care e situația actuală?
– De doi ani, asistăm la genociduri în care aproape toate statele preferă să nu intervină. Un singur guvern a agreat și a respectat legea: Yemen, unde rebelii Houthi au blocat transportul de arme, dar răspunderea pentru acțiuni limitate nu e suficientă. La nivel global, țările precum SUA și Israel au răspuns prin atacuri aeriene, ignorând astfel mandatul instituțiilor internaționale.
De exemplu, mandatul Internaționalului Penal pentru ministrul Netanyahu și alți lideri implicați în crime nu a fost respectat de majoritatea statelor. Statele Unite au luat măsuri de restricție împotriva judecătorilor, le-au împiedicat accesul la informație și le-au înghețat activele, hărțuind sistemul judiciar internațional.
Lumii îi lipsește ordine și dreptate; sistemele create pentru a proteja umanitatea sunt în colaps, și astfel se prăbușește și umanitatea însăși. În contextul în care lideri ca Trump și regimurile autoritare devin tot mai puternice, lumea devine tot mai fragilă și fragilitatea aceasta se traduce printr-un întuneric tot mai profund.
„Limbajul reflectă cultura și politica dominantă”
– Proiectul „Un Logo pentru America” a fost un punct de referință. Cum ați vedea adaptarea lui la situația actuală a relației SUA cu restul lumii?
– Inițial, „Un Logo pentru America” a fost o critică la adresa utilizării excesive a termenului „America” pentru a desemna exclusiv SUA. În momentul în care m-am mutat în SUA, am fost surprins de expresiile precum „Welcome to America” sau „God bless America”, deși America este un continent care include multe țări. Am dorit să subliniez faptul că SUA nu dețin exclusiv această denumire.
Aveam nevoie de o avertizare că, deși în diverse locuri din lume se folosește dominant termenul „America” pentru SUA, realitatea geopoliticală urmează să se schimbe. În 1987, am expus în Times Square această lucrare, iar în 2014 am reușit să o reluăm cu peste 60 de ecrane digitale interconectate. Acest fapt a evidențiat amploarea mesajului și influența sa globală.
De-a lungul timpului, această lucrare a fost prezentată și în alte țări, precum Marea Britanie, Argentina, Columbia, Brazilia și SUA. Totuși, limbajul nu s-a schimbat în esență; în Europa și în SUA, termenul „America” încă desemnează predominant SUA.
Este important de înțeles că limbajul nu este neutru, ci reflectă și modele culturale și geopolitice. Când aceste modele vor suferi transformări, se va produce și o evoluție în limbaj. Până atunci, însă, afirmațiile rămân aceleași.
De ce pornește orice acțiune din dorința de a înțelege lumea mai întâi
– Care este primul pas înainte de a transforma o idee în act public?
Alfredo Jaar: Sunt foarte curios, această curiozitate mă mișcă. Nu aș fi devenit cine sunt fără ea. Pentru a răspunde unui context, trebuie să-l studiez, iar acest proces înseamnă cercetare profundă, lectură și învățare. Învăț tot ce pot despre situații, idei și filozofie, pentru a crea relevant.
Sunt recunoscător pentru metoda de lucru pe care am dezvoltat-o, care îmi permite accesul la informație, cultură și cunoaștere. Astfel, am crescut intelectual și artistic, iar această înțelepciune mă ajută să realizez opere care să transmită mesaje puternice. Cred în principiul: nu voi acționa în lume înainte de a înțelege lumea.
Inspirat din architecture, această metodologie implică înțelegerea mediului: de unde vine soarele, cine locuiește acolo, ce reguli governază spațiul. Un arhitect nu poate proiecta fără această înțelepciune, iar eu am adoptat această abordare pentru a crea artă de impact — un proces complex și documentat.
Când analizăm relația dintre SUA și Europa, suntem profund ingrezați”
– Ce am putea reține despre tragediile trecutului ca valori memorabile pentru Europa în prezent?
– Fiecare continent are propria istorie de tragedii, iar Europa nu face excepție. Eu doresc ca Europa să fie mai independentă geopolitic și politic de SUA. Relația SUA-Europa mă îngrijorează, pentru că politicienii europeni par fragili și adesea se pliază pe interesul american, ceea ce reprezintă o problemă majoră. Ar trebui să-și construiască propriile politici, să fie mai autonomi și astfel, să contribuie la o lume mai echilibrată.
