Prin hotărârea adoptată luni, când a respins proiectul de lege propus de guvern în fața Parlamentului privind reforma pensiilor magistraților, Curtea Constituțională a României „a amplificat criza relației dintre judecători și societate”, scrie Gabriel Andreescu, unul dintre cei mai renumiți disidenți din perioada regimului comunist, arestat pentru convingerile sale, într-un articol de opinie preluat de HotNews. „Sugestia că independența magistraților ar ține de salariu și de vârsta, deoarece salariile și pensiile ridicate îi protejează de corupție, este atât de insolență, încât poate justifica o măsură de eliminare din sistemul judiciar”, afirmă autorul.
Cinci judecători constituționali au asigurat majoritatea care a respins proiectul guvernamental al lui Bolojan privind pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor. Patru dintre aceștia au fost numiți de PSD. Fiecare are în spate o istorie profesională și etică discutabilă. Proiectul Bolojan a fost declarat neconstituțional din motive procedurale. El poate fi reluat în Parlament după clarificarea „detaliilor”. Însă această hotărâre a Curții a amplificat criza în relația dintre judecători și societate. Nu a fost luat în considerare de judecătorii constituționali faptul că CSM se pronunțase oficial (chiar anterior) asupra proiectului. Nici faptul că, prin opoziția față de acest proiect, judecătorii au făcut politică în sens propriu.
De asemenea, în deciziile anterioare ale CCR nu s-a ținut cont de faptul că Constituția nu prevede competențe ale judecătorilor în privința stabilirii veniturilor sau vârstei de pensionare. Nici nu s-a luat în calcul faptul că, dacă independența justiției ar fi protejată prin beneficii financiare, asemenea practici ar fi prezente în toate statele europene. În plus, legarea independenței magistraților de privilegii, invocată drept protecție împotriva corupției, contravine statutului de apărători ai legii.
Judecătorii constituționali nu găsesc suport legal pentru deciziile lor
Argumentul utilizat pentru respingerea proiectului Bolojan este insuficient și poate fi un pretext de lipsă de fundament sau o manifestare a incompetenței. Consiliul Superior al Magistraturii a emis deja un aviz negativ formal asupra proiectului, în cadrul comunicatului oficial și al declarațiilor președintei CSM, Elena Costache. Aceasta reprezintă o încălcare a principiilor de imparțialitate, fiind de neacceptat pentru un organism în poziție de autoritate.
Proiectul Bolojan a devenit lege prin asumarea răspunderii Guvernului, exprimând voința politică a Executivului și Legislativului, reprezentând exercitarea prerogativelor celor două puteri. Legislația existentă prevede clar aceste roluri. În Constituție, nu există prevederi care să reglementeze implicarea CSM în astfel de situații. Purtătorii de cuvânt ai magistraților au făcut apel continuu la independența justiției, ca expresie a separației puterilor în stat. Cum se justifică astfel de solicitări vehemente în condițiile în care magistrații contestă voința politică a Guvernului și Parlamentului?
Retorici și amenințări în discursul public
Hotărârea CCR s-a bazat pe absența avizului CSM, iar decizia poate fi revizuită. Votul judecătorilor a fost în contextul unor clișee repetitive, retorici declarative și exces de zel al comunității judiciare. Suspendarea parțială a activităților instanțelor, deși ilegală, a amplificat tensiunea.
Majoritatea argumentelor exprimate de Înalta Curte, CSM și reprezentanții magistraților sunt subiective și raționalizări. De ce pensiile magistraților sunt considerate drepturi câștigate, în comparație cu alte categorii de salariați? De ce modificările legale nu pot fi aplicate retroactiv pentru pensiile deja în plată? În ce măsură CCR are autoritatea de a decide asupra raționalității normelor tranzitorii în privința creșterii vârstei de pensionare sau a altor beneficii? De ce excluderea magistraților de la aceleași reguli de pensionare ca și celelalte categorii este considerată justificată?
Interpretarea pensiei de serviciu ca un garant al independenței financiare și, implicit, a independenței justiției, este problematică. În mod similar, și profesorii universitari, și funcționarii din alte ramuri ale puterii ar putea beneficia de privilegii similare, pentru a susține autonomia profesională. Sugestia că independența magistratului depinde de salariu și vârsta, amintind de privilegii pentru a preveni corupția, este o insolență, ce justifică excluderea lor din sistemul judiciar.
Aceste argumente au fost folosite adesea pentru justificarea privilegiilor, fiind consolidat de decizii ale CCR. Însă prevederile Constituției nu susțin aceste interpretări, deoarece acestea contravin principiilor generale referitoare la condițiile de muncă, protecția socială și libertățile fundamentale. Nicio prevedere a Capitolului VI din Constituție nu conferă judecătorilor dreptul de a decide asupra salariilor sau vârstelor de pensionare. Nu există niciun articol care să lege independența judiciară de salariu sau de durata activității.
Independența justiției nu se asigură prin privilegii speciale
Prevederile constituționale variate ale țărilor europene reflectă istoria și realitățile politice locale, însă nucleul comun al democrațiilor europene îl reprezintă garanțiile pentru drepturile și libertățile fundamentale, precum și principiile fundamentale de stat de drept și respectarea drepturilor internaționale.
Normele fundamentale referitoare la drepturile sociale și economice pot stabili anumite limite între veniturile minime, medii și maxime ale personalului din sectorul public. Însă politicile privind salariile depășesc adesea aceste prevederi și exprimă opțiuni economico-sociale, care nu sunt în competența Curților Constituționale. Independența justiției se garantează prin principii fundamentale, nu prin privilegii financiare exorbitante sau pensionări speciale.
Presupunerea că independența justiției se asigură prin salarii și privilgeii excepționale ale judecătorilor este o iluzie. În toate democrațiile avansate, nu se practică raportul de 10 la 1 între pensiile magistraților și cele ale altor categorii. Flexibilitățile legale privind pensionarea sunt aplicabile tuturor celor angajați în serviciul public.
Puterea specială a curților constituționale constă în respectabilitatea instituției în sine. În prezent, România trebuie să reconstruiască relația între judecători și societate (sublinierea autorului).
Criticile aduse privilegiilor judecătorilor sunt de mult timp o formă de iluzie colectivă. În perioadele de criză, dezbaterile despre eliminarea acestor privilegii au devenit mai vocale și mai relevante. Interpretările judecătorilor constituționali, percepute ca fiind în conflict de interese, au agravat problema și au creat o teorie artificială a unicității salariilor și pensiilor, intimidând opinia publică și justiția bazată pe raționament. În Realitate, deciziile CCR au potențial de a captura și controla statul, acordând curților puterea de a modela direcțiile principale ale societății.
Salariile și pensiile judecătorilor trebuie privite ca parte a responsabilității profesionale, nu ca privilegii speciale ce pot justifica dependența și influența excesivă asupra echilibrului sistemului juridic. Îngrijorarea majoră rămâne în legătură cu credibilitatea și funcționalitatea unei justiții independente, dacă aceasta se sprijină pe privilegii exorbitante sau pe decizii politice și jurisprudențiale contestabile.