„Când ne-am evacuat spre Zaporojie, pe 5 septembrie 2022, am fost atât de mândră să văd drapele ucrainene, încât am realizat o fotografie”. În cea de-a doua imagine, Alexa, alături de prietenele sale în 2021. FOTO (colaj): Alieksandra Luchaieva
Alieksandra Luchaieva (Alexa) avea 14 ani când Ucraina a fost invadată de forțele rusești, pe 24 februarie 2022. Apetrecut adolescența fugind din calea conflictului, alternând orașe și „regimuri”. S-a născut în Melitopol, oraș pe care l-a părăsit împreună cu familia în primele zile ale invaziei. Anii de liceu au fost extrem de neobișnuiți: școală exclusiv online, fără ceremonii de absolvire, fără întâlniri cu prietenii rămași în urmă, în orașul natal. A trăit peste 6 luni sub ocupație rusă, perioadă în care viața a devenit „o suferință”. În prezent, locuiește în Krivoi Rog, la peste 200 de kilometri de locul care până în 2022 era considerat „acasă”.
Alexa este una dintre protagonistele documentarului „Teen Angst” („Adolescență sub asediu”), prezentat la Astra Film Festival din Sibiu în această toamnă. Filmul evidențiază experiențele a nouă tinere ucrainene, cu vârste între 15 și 20 de ani, care împărtășesc fragmente din viața lor adolescentină în contextul războiului.
Prezentă în România la proiecția filmului, Alexa a discutat cu un redactor despre adolescența ei pierdută din cauza conflictului. În interviul acordat, tânăra din Ucraina împărtășește amintiri din „aintea” și „după invazie” și descrie frica nopților petrecute în adăposturi. Totodată, vorbește despre optimism, dragoste și o esperança pentru un viitor în libertate. „Va fi dificil, dar sunt sigură că vom reuși”, afirmă tânăra ucraineană.
Totul Despre Mame: Înainte de toate, te rugăm să ne spui cine este Alieksandra Luchaieva?
Alieksandra Luchaieva: Mă numesc Alexa, am 18 ani, sunt originară din Melitopol, iar în prezent locuiesc în Krivoi Rog, împreună cu părinții și fratele meu, care are 10 ani. Sunt absolventă a Liceului nr. 16 din Melitopol, cu profil lingvistic. După finalizarea liceului, am decis să iau un an sabatic pentru a mă descoperi și a înțelege mai bine direcția în care vreau să merg în următorii ani. Mă interesează studii în jurnalism, fiind pasionată de storytelling ca modalitate de a transmite mesaje importante și de a surprinde realitatea.
În prezent, activez ca manager de comunicare la centrul cultural și comunitar Shelter Plus, dedicat organizării de evenimente artistice, educaționale și culturale. Fotografia reprezintă cea mai mare pasiune a mea, însă am explorat și alte forme de exprimare, precum desenul, dansul și muzica. Îmi place în special fotografia documentară, documentând adesea evenimente, spectacole de teatru și concerte organizate la Shelter Plus.
În acest an sabatic, îmi doresc să îmi extind orizonturile, să cunosc oameni noi și să călătoresc. De aceea, aplic pentru diverse programe de voluntariat ale European Solidarity Corps. Am fost acceptată deja într-un proiect în Portugalia, axat pe conștientizarea dezastrelor, în care intenționez să particip.
Câți ani aveai când a debutat conflictul și ce îți amintești din primele zile ale invaziei?
Aveam 14 ani. În acea zi, trebuia să merg la medic împreună cu mama, sperând să fiu trezită devreme. Dar primele cuvinte pe care le-am auzit când m-am trezit au fost „a început războiul”. Îmi amintesc totul foarte clar, chiar dacă au trecut ani de atunci.
Prima noapte am petrecut-o acasă. Am auzit explozii pentru prima dată în viața mea. Totul era atât de nesigur. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă sau dacă rușii vor ataca civili. Vorbeam cu cele mai apropiate prietene ale mele, majoritatea mesajelor fiind „nu vreau să mor”.
Citește continuarea interviului AICI.