„Nu am susținut și nu voi susține nici în viitor alegerile pentru Zelenski”, afirmă Andrei Kurkov, unul dintre cei mai renumiți scriitori ucraineni contemporani, într-un interviu pentru HotNews. Totodată, Kurkov menționează că Rusia lui Putin este responsabilă pentru conflictul armat și descrie această țară ca fiind un loc în care „poți avea telefonul în iad, prin apel local”.
- Prin războiul declanșat împotriva Ucrainei, rușii au forțat 7 milioane de ucraineni, femei și copii, în exil și au îndepărtat o țară întreagă spre Vest, consideră Andrei Kurkov.
- De asemenea, el susține că rușii și-au provocat un prejudiciu enorm, „pentru că nimeni în Ucraina nu mai este interesat de operele scriitorilor ruși. Cititura cărților rusești a încetat și nu se va mai relua”.
Andrei Kurkov, în vârstă de 64 de ani, locuiește la Kiev alături de soția lui și de cei trei copii maturi. A avut o copilărie tipic sovietică în anii ’70–’80, într-o familie cu tată pilot și bunică directoare de sanatoriu. Cărțile care îl fascinaseră la vârsta de 12 ani erau „cele interzise”, aduse de fratele său, un dizident antisovietic.
Astăzi, Andrei Kurkov este autorul a peste 20 de romane și scenarii pentru filme și show-uri TV. „Moartea Pinguinului” (1996), cel mai tradus roman al său, fiind disponibil în peste 40 de limbi.
Cea mai recentă carte tradusă în limba română, de Diana Iepure, „Samson și Nadejda”, este un roman polițist plasat în 1919, anul Triunghiului Morții ucrainene.
Cum a început Ucraina să devină concret europeană, „nu doar în imaginație”
– Domnule Andrei Kurkov, la NOD Festival, eveniment literar recent desfășurat la Brașov, ați afirmat că nu aveți simpatie pentru Zelenski? Puteți detalia?
– Ucraineenii au o tendință de a critica politicienii. În perioada sovietică, aceștia erau considerați doar oameni sovietici, acționând la fel ca liderii din Moscova sau Uzbekistan. Nu exista o politică proprie a Ucrainei, ci doar conducere sovietică.
După prăbușirea Uniunii Sovietice din decembrie 1991, primii nosti politicieni au fost foste cadre comuniste, pretinzând că s-au transformat în internaționali, dar fără o viziune clară pentru viitorul națiunii. Încercau să funcționeze pentru interesele lor și ale familiilor, fără a gândi pe termen lung pentru Ucraina.
Abia în perioada președintelui Poroșenko a apărut o perspectivă mai clară asupra aderării la valorile europene, nu doar ca vis, ci ca obiectiv concret.
Implicarea lui Poroșenko a permis obținerea vizelor pentru călătorii în UE și aderarea la Biserica Ortodoxă Ucraineană Independentă, eliminând dependența de Moscova, deși încă aproape jumătate din biserici au legături cu Moscova. În prezent, Ucraiana dispune de propria sa biserică națională.
Acest progres ar fi putut surveni mai devreme dacă politicienii și liderii de stat ar fi avut ca prioritate construirea viitorului și nu entretenimentul prietenilor și familiilor.
„Zelenski a preluat funcția în timpul războiului, anterior doar a interpretat rolul de președinte”
Cu Zelenski, situația este diferită. În 2019, nu am susținut și nu voi susține alegerile pentru el. El a devenit președinte în prima zi a invaziei extinse. În cei trei ani anteriori, aproape că a jucat rolul de președinte, precum într-un film care l-a propulsat în această poziție.
Istoria îl va judeca pe Zelenski pentru că el trebuie să semneze încheierea războiului, având în vedere că conflictul a început pe timpul mandatului său. Aceasta este opinia mea, deși poate fi contestată.
„Are sprijinul a până la 60% din populație”
Indiferent de situație, Zelenski continuă să lupte și, astăzi, probabil înțelege mai bine că a fi lider într-o țară în conflict armat diferă de interpretarea unui rol într-o comedie. Are susținerea a aproximativ 60% din cetățeni. Unii intelectuali nu îl susțin și nu au votat pentru el, reprezentând circa 20-25%, dar în absența unor alternative clare, situația rămâne complicată.
Uneori, Zelenski poate fi mai popular în Occident decât în Ucraina, lucru considerat pozitiv. Poporul ucrainean mândru că președintele său este apreciat în afară, chiar și de cei care nu-l aprobă în mod direct.
„Putin comunică cu iadul ca și acasă”
– Cărțile dumneavoastră combină umorul și absurditatea. Cum puteți râde când războiul face ca moartea să devină o prezență constantă?
– Pierderea simțului umorului înseamnă pierderea ultimei tale apărări. Umorul nu implică superficialitate sau ridicol, ci poate fi un umor amar, de negru. Cred că umorul devine tot mai relevant în politică, mai ales în Ucraina, din cauza conflictului.
Pot oferi un exemplu, o versiune modernizată a unei glume vechi, care mi-e dragă din ultimii doi ani. François Mitterrand, Ronald Reagan și Vladimir Putin sunt invitați la un tur ghidat al iadului. Pot fi întâmpinați de diavol și conduși prin sediu. La un moment dat, o ușă se deschide, și în cameră, pe o masă, se află un telefon sovietic.
Reagan întreabă: „Pot să vorbesc la Casa Albă?” Diavolul răspunde: „Da, poți, dar 5 minute te vor costa 5 milioane de dolari.” Reagan spune: „Este plătit!” și face apelul, întorcându-se fericit. Mitterrand vrea să vorbească la Champs-Elysées, iar diavolul îi răspunde că trebuie să plătească 5 milioane de euro pentru câteva minute.
Putin cere să contacteze Kremlinul. Diavolul răspunde: „Desigur, 5 minute pentru 5 copeici.” Reagan și Mitterrand sunt uimiți de preț, în timp ce diavolul explică că aceste apeluri sunt locala, în timp ce Putin face un apel internațional, plătit mai ieftin.
„Dreptatea a fost stabilită la Nürnberg, de exemplu”
– Cum definiți conceptul de justiție?
– Justiția este un ideal și un concept pentru care, deși există uneori, nu poate fi întotdeauna realizată pe termen scurt. Poate reapărea după mulți ani.
Dreptatea a fost stabilită la Nürnberg, după cel de-al doilea război mondial, ca un simbol al justiției împotriva răului. În prezent, mulți spun că nu se poate face justiție pentru Rusia sau pentru Ucraina, deoarece pentru a înfăptui justiția este necesar să învingi răul, iar nimeni nu vrea să invadeze Rusia pentru schimbare.
Astfel, conceptul devine abstract. La nivel familial, justiția reprezintă respectarea drepturilor, evitând pedepsele nejustificate. Dacă greșești, trebuie să-ți ceri scuze, iar dreptatea este menținerea echilibrului social și familial.
Despre lectură
– Se observă că tinerii nu mai citesc. Cum percepeați lectura în adolescență?
– Am un frate mai mare cu șapte ani. În timpul sovietic, era disident antisovietic, și prietenii lui aduceau acasă cărți ilegale: fotocopiate, sau publicate în limbi străine. Pentru mine, în 1973, bibliografia era divizată între literatură oficială, plictisitoare, și literatură interzisă, mai interesantă dar dificilă.
Datorită fratelui meu, am citit „Arhipelagul Gulag” de Soljenițîn și alte opere, precum poezie clandestină de Mandelstam, Ahmatova, Vaginov sau Gumilyov, la acea vreme — o poezie burgheză, fără legătură cu partidul și ideologia socialistă.
– Cum putem păstra amintirea războaielor prin artă, literatură și muzică?
– Toată literatura contemporană în Ucraina este dedicată războiului. Aceasta include jurnale, eseuri și documentare, scrise adesea de veterani sau de martori la front. În Ucraina, există aproximativ 200-300 de volume de acest tip.
Istoria este păstrată și prin literatură, nu doar prin manuale: citind un roman cu personaje, evenimentele devin mai accesibile. La fel va fi cazul și pentru acest război, exemplul fiind operele lui Hemingway despre Războiul Civil Spaniol, care oferă perspective sociale și motivele conflictului.
„Ucrainenii au încetat să mai citească cărți rusești, și nu se vor mai întoarce”
– Cultura poate uni tinerii ucraineni și ruși, indiferent de conflict?
– Nu cred. Muzica ucraineană contemporană devine tot mai influentă și luptă împotriva dominanței muzicii ruse. În ceea ce privește lectura, ucrainenii au renunțat să mai citească opere ale autorilor ruși, iar interesul pentru literatura occidentală a crescut, din SUA, România, Polonia, Marea Britanie.
Mulți adolescenți și tineri refugiați în străinătate, în țări precum România, Germania și Austria, se familiarizează cu muzica locală și cultura autohtonă, găsindu-și astfel propriul loc. Astfel, Rusia a împins ucrainenii departe de cultura rusă, inclusiv de muzică și literatură.
– Cum caracterizează staționarea actuală a pieței editoriale din Ucraina?
– În ciuda războiului, mulți ucraineni sunt mândri că au librării și edituri noi, iar achiziția de cărți a devenit o formă de activism patriotic. Există un interes crescut pentru opere ale tinerilor autori, care participă la festivaluri și vând volume.
Cu toate acestea, în realitate, piața de carte nu crește în volumul total, deoarece mulți ucraineni au întrerupt cumpărăturile din motive economice și din cauza resurselor limitate, războiul fiind foarte costisitor. Finanțarea Ucrainei din fonduri europene riscă să se oprească, ceea ce ar putea cauza o criză economică gravă, inclusiv majorarea taxelor și impunerea TVA-ului pe cărți, fapt ce ar putea duce la declinul industriei editoriale.
