„Gala Elena Teodorini” va avea loc joi, 30 octombrie 2025, începând cu ora 19:00, în sala Amza Pellea a Teatrului Național Marin Sorescu.
În cadrul Stagiunii 2025-2026, dedicată Centenarului Elena Teodorini, Opera Română Craiova aduce un omagiu profund celei mai remarcabile artiste care a promovat numele României pe cele mai importante scene internaționale.„Gala Elena Teodorini” face parte din seria de evenimente menite să cinstească memoria patroanei spirituale, reafirmând angajamentul de a păstra vie moștenirea artistică a celei care a avut un rol esențial în dezvoltarea scenei lirice din România.
Renata Vari, Mariana Bulicanu, Licia Toscano, Ioan Cherata și Petrișor Efrem, împreună cu Orchestra și Corul Operei Română Craiova, sub conducerea maestrului Marius Hristescu, vor interpreta lucrări muzicale din operele în care a triumfat Elena Teodorini, aducând la viață prin muzică momentele definitorii ale carierei sale.
Spectatorii sunt invitați să descopere farmecul, virtuozitatea și sensibilitatea inconfundabilă care au consacrat-o pe legenda sopranei craiovene. Sub semnul memoriei și al excelenței artistice, „Gala Elena Teodorini” promite o seară plină de grație și emoție, dedicată frumuseții eterne a artei operei.
Citește și: Două autoturisme distruse de incendiu în județul Vâlcea
