Imagine cu sala aeroportului din Vilnius, Lituania, datată 28 octombrie 2025. FOTO: Petras Malukas / AFP / Profimedia
Aeroportul din Vilnius, capitala Lituaniei, a fost temporar închis joi din cauza baloanelor meteorologice care au zburat în apropierea acestuia, au anunțat oficialii aeroportului, printr-o postare pe Facebook, fiind al șaselea incident de acest gen din luna octombrie, conform agenției Reuters.
Autoritățile lituaniene indică faptul că baloanele cu heliu sunt trimise de traficanți care transportă țigări de contrabandă, și îl acuză și pe președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, un aliat apropiat al liderului rus Vladimir Putin, că nu oprește această activitate ilegală.
„Potrivit informațiilor inițiale, decizia de restricție a spațiului aerian a fost luată în urma zborului unui balon (sau mai multor baloane) în direcția aeroportului din Vilnius”, a transmis joi reprezentanța aeroportului.
Traficul aerian de pe aeroportul din Vilnius a fost suspendat până la ora 21:10 GMT, au precizat oficialii celui mai mare și aglomerat aerodrom al capitalei.
Țările baltice au închis deja punctele de frontieră dintre Lituania și Belarus pentru majoritatea călătorilor până la sfârșitul lunii noiembrie, ca răspuns la perturbările din spațiul aerian și au anunțat planurile de a doborî baloanele respective.
Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a afirmat marți că închiderea frontierei lituaniene este o „minciună năucitoare” și a acuzat Occidentul de desfășurare a unui „război hibrid” împotriva Belarusului și Rusiei, marcând începutul unei noi perioade de „divizare cu sârmă ghimnată”.
Lituania, membră NATO, a declarat în august o zonă de interdicție aeriană de 90 km paralelă cu granița față de Belarus, ca răspuns la intrarea dronelor din partea acesteia, afirmând că această măsură va permite forțelor armate să reacționeze la încălcarea spațiului aerian.
Susținătoare ferventă a Ucrainei, Lituania are o frontieră de 679 km cu Belarus, iar capitala Vilnius este situată la aproximativ 30 km de această frontieră.















