Președintele Nicușor Dan va fi prezent duminică la evenimentul de lansare oficială în cursa pentru Primăria Capitalei a lui Cătălin Drulă. Cu toate acestea, liderul USR, Cătălin Drulă, care folosește în mod intens numele și imaginea lui Nicușor Dan pentru a câștiga favoriuri – este același personaj ce anterior îl compara pe Nicușor Dan cu dictatorul Nicolae Ceaușescu și a contribuit la înlăturarea lui Dan din USR.
Între timp, însă, competiția pentru Primăria Capitalei pare să ascundă un conflict de influență între Palate. Președintele Nicușor Dan și-a sprijinit deja candidatul, deschizându-i calea, în timp ce premierul Ilie Bolojan îl susține public pe Ciprian Ciucu, apropiatul său.
Gândul a obținut câteva mesaje din grupurile interne ale USR. În 2017, anul despărțirii partidului de fondatorul său, Nicușor Dan, Cătălin Drulă apare ca unul dintre cei mai critici adversari ai săi. Deși acum îl laudă pe președintele României, atunci îl acuza pe Nicușor Dan că seamănă cu Nicolae Ceaușescu și că suprimă democrația în partid.
Conform informațiilor furnizate de Gândul, la acea vreme, rezultă că Nicușor Dan a fost trădat de colegi. Ulterior, unii dintre aceștia s-au deconspirat, fie prin discuții private în cadrul partidului, fie prin mesaje în care actualul lider era comparat cu fostul dictator Nicolae Ceaușescu.
În timpul campaniei prezidențiale, Gândul a obținut o înregistrare telefonică între actualul ministru al Apărării, Ionuț Moșteanu, și un alt coleg de partid în care acesta din urmă mărturisea cum „a preluat partidul în 2017”.
„M-am certat cu el. I-am preluat partidul în 2017. Sunt unul dintre cei care l-au preluat. L-am dat afară. L-am împins”, povestea Moșteanu într-o conversație privată.
Gândul deține și alte probe despre organizatorii eliminării lui Nicușor Dan din propriul partid. Un alt actor este actualul candidat la Primăria Capitalei și persoana care a pronunțat numele președintelui de 28 de ori în 24 de ore, Cătălin Drulă.
El, care anterior îl compara pe Nicușor Dan cu „celălalt Nicușor”, dar cu numele de familie Ceaușescu, acum depune eforturi disperate pentru a-și obține sprijinul în Capitală.
La postarea lui Drulă de pe Facebook din 2017, a reacționat imediat fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, semnalând că insultele afectează și alți colegi, nu doar pe Nicușor Dan.
Totodată, actualul candidat USR la Primăria Capitalei a fost denumit „mercenar” de către un coleg de partid într-o discuție pe un grup privat și ulterior „toxinc” de către altul.
Nicușor Dan a părăsit USR prin demisie, afirmă acesta, în data de 1 iunie 2017, după ce colegii săi din formațiunea pe care a înființat-o în 2016 au refuzat susținerea revizuirii Constituției pentru redefinirea familiei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Decizie ce a generat nemulțumirea liderului USR.
În ciuda solicitărilor colegilor, el a continuat cu procesul de demisie și a susținut o conferință de presă la Parlament, unde și-a motivat decizia.
Pe pagina oficială a USR, a fost publicat un text cu declarațiile lui Nicușor Dan despre motivele demisiei sale.
„Vă anunț demisia mea din USR. Am trei motive principale pentru această decizie. Primul este opinia mea fermă că cel mai grav pericol pentru România în prezent este ca dezbaterea națională să nu fie despre corectitudinea și integritatea liderilor, ci despre cine fură și cine apără valorile tradiționale. Astfel, în următorii 20 de ani, hoția va continua sub pretextul apărării tradițiilor. Acest lucru reprezintă un pericol major pentru țară.”
Al doilea motiv este responsabilitatea față de susținătorii care au votat USR. Tema familiei este foarte sensibilă și importantă pentru ei, fiind legată de identitate și credință. Chiar dacă unii susțin referendumul, alții nu, consider că USR trebuie să se adreseze ambelor grupuri.
Dincolo de aceste motive, există și un principiu democratic conform căruia majoritatea decide. Cu toate acestea, un motiv personal ține de respect și onoare.”
În ciuda dovezilor, Nicușor Dan susține că plecarea sa din USR s-a făcut exclusiv din proprie decizie.
„Nu e nimic spectaculos, am făcut parte dintr-un proiect colectiv. În acest echipaj s-a format o majoritate care vrea să acționeze diferit. Eu nu agreez această direcție, dar le respect alegerea. Le urez succes și cred că vor realiza toate promisiunile din campanie. Nu a fost o reacție pripită din partea mea.”
La alegerile prezidențiale din 2024, USR a avut aceeași experiență de a-și îndepărta conducerea, eliminând-o pe Elena Lasconi, după ce aceasta a câștigat primul tur și a continuat în cursă în al doilea tur.
A urmat anularea scrutinului, iar în anul următor, USR a cerut demisia Elenei Lasconi și și-a exprimat sprijinul pentru Nicușor Dan în cursa pentru Președinție.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Cum a fost exclus Nicușor Dan din USR de către membri ai partidului / Ionuț Moșteanu: „L-am împins. Între timp, conducerea noastră era mai potrivită – înregistrare explozivă”.
Elena Lasconi îl compară pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu: „Imaginea unui independent venit să salveze”
Trădat de partid, Nicușor Dan anunță intenția de a demisiona din USR. UPDATE













