„Astăzi (marți – n.r.) a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru Centrul de cercetare și dezvoltare INOVA a+ și producție de medicamente esențiale – un proiect major realizat de Antibiotice Iași, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Valoarea totală a proiectului este de 374 milioane lei”, declară Rogobete, pe Facebook.
Proiectul are o durată de 48 de luni și va avea o capacitate de 100 milioane de doze/an.
„Dezvoltarea producției de medicamente local, în România, reprezintă o prioritate pentru mine și pentru Ministerul Sănătății! Prin acest proiect, consolidăm autonomia țării în producția de medicamente critice și transformăm Antibiotice Iași într-un centru național de cercetare și inovare farmaceutică. Noul centru va include laboratoare moderne pentru biosimilare, nanotehnologii, genetică proteomică și analitică, o secție de producție pentru medicamente vitale și spații dedicate educației științifice”, afirmă Alexandru Rogobete.
Potrivit ministrului, Antibiotice Iași angajează astăzi peste 1.300 de persoane, are expedieri în 50 de țări și o capitalizare bursieră de 1,73 miliarde lei, demonstrând că inovația românească poate concura pe plan internațional.
