Modele care defilează pe podium în cadrul prezentării de modă Urban Ritual, organizată de conglomeratul chinez din industria modei Shein în Milano, Italia, pe 16 octombrie 2025. FOTO: Piero CRUCIATTI / AFP / Profimedia
Italia lucrează la implementarea unei taxe asupra coletelor poștale cu valoare redusă provenite din țări non-europene, au anunțat oficiali de rang înalt, ca măsură de protejare a industriei vestimentare împotriva importurilor externe cu prețuri scăzute, în special din China, conform informațiilor din miercuri de la Reuters.
Această măsură vizează platforme online precum Shein și Temu.
„Măsurile vor fi aplicate până la sfârșitul acestui an”, a declarat pentru jurnalisti ministrul Industriilor, Adolfo Urso.
Partidele de la guvernare din Italia intenționează să impună o taxă pentru coletelor cu o valoare sub 150 de euro (175 de dolari), conform unei propuneri discutate la nivel european, au menționat alți oficiali.
Ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, a cerut accelerarea introducerii unei taxe comune la nivel european, afirmând, într-un comunicat, că aceasta ar trebui să fie aplicată în 2026, nu în 2028, așa cum este prevăzut în prezent.
„Este necesar să avem reglementări europene ferme și rapide pentru a contracara invazia de produse ieftine și nereglementate din afara Uniunii Europene pe piața noastră”, a subliniat Giorgetti.
Autoritățile vamale ale UE au gestionat în 2024 aproximativ 4,6 miliarde de colete cu valoare redusă achiziționate online, dintre care 91% proveneau din China, dublu față de cifra din 2023.
Se estimează că măsura propusă de autoritățile italiene va fi formalizată în următoarele săptămâni, ca parte a amendamentului la bugetul pentru anul viitor.
Asociația italiană a modei a susținut această inițiativă, considerând-o un pas important pentru limitarea produselor de modă de consum rapid.
„Apreciem intenția guvernului de a include în această lege bugetară măsuri pentru a reduce impactul negativ asupra sustenabilității economice și de mediu cauzat de moda ultra-rapidă, care consumă resurse semnificative din economia națională și bugetul de stat”, a declarat Federația Modei din Italia – Confcommercio, printr-un comunicat oficial.
