Familia și apropiații anunță trecerea în neființă a lui Ilie Ilașcu, pe care îl caracterizează ca fiind „un om al curajului, verticalității și patriotismului pentru țară. Soț, tată, bunic și prieten, Ilie Ilașcu a rămas un exemplar de patriotism și demnitate pentru generații”, transmite MOLDPRES.
Pentru cei care l-au cunoscut, Ilie Ilașcu rămâne o amintire luminoasă. „A iubit sincer, a luptat cu demnitate și a fost un adevărat patriot. Moștenirea sa continuă în inimile noastre, ca o lecție de curaj și noblețe rar întâlnită”, a declarat familia îndurerată.
Ultimul omagiu va putea fi adus la capela Bisericii Sfânta Sofia, situată pe Calea Floreasca, nr. 216, în București, începând de marți, 18 noiembrie, ora 14:00, până joi, 20 noiembrie 2025.
„Vă mulțumim pentru fiecare rugăciune, gând bun și moment de sprijin. Lumina sa rămâne vie prin cei pe care i-a iubită și prin toți cei care nu-l vor uita. Dumnezeu să-i odihnească sufletul”, scrie familia.
Ilie Ilașcu s-a născut la 30 iulie 1952, în satul Taxobeni, raionul Fălești, în fosta RSS Moldovenească. A absolvit Facultatea de Economie a Universității Agrare și a fost unul dintre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988–1992). A condus Frontul Popular din Moldova – filiala Tiraspol (1989–1992) și a avut o participare activă în conflictul de pe Nistru, comandând unități speciale ale Ministerului Securității Naționale a Republicii Moldova.
Condamnat la pedeapsa capitală de o instanță neconstituțională
Pe 2 iunie 1992, el și alți membri ai Grupului Ilașcu au fost reținuți de forțele separatiste susținute de GRU-ul rus și au fost deținuți politic până în 2001. În 1993, a fost condamnat la pedeapsa capitală de o instanță neconstituțională, iar după intervenția comunității internaționale, a fost eliberat pe 5 mai 2001 și predat autorităților din Moldova și România.
Curajul său a fost recunoscut internațional. În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit responsabilitatea Federației Ruse și a Republicii Moldova pentru tortură și privare ilegală de libertate în cazul său.
A fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” – Cavaler (2001, decor care i-a fost acordat de președintele Ion Iliescu), Ordinul Republicii (2010, Republica Moldova) și a primit titlul de Cetățean de onoare al orașelor București, Chișinău, Sighișoara și al altor 37 de localități din România.
Reprezentant în Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României
Ilie Ilașcu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru două legislaturi (1994–1998 și 1998–2000) și senator în Parlamentul României (2000–2008), din partea PRM. A avut roluri importante în comisii pentru sănătate publică, drepturile omului, apărare și ordine publică, fiind membru al delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
În perioada sa de activitate politică, Ilie Ilașcu a fost recunoscut pentru inițiative legislative în domeniul drepturilor omului, reformelor de securitate și colaborării internaționale, fiind considerat un simbol al luptei pentru libertate și unitate națională.
Ilie Ilașcu rămâne o figură emblematică pentru comunitățile din Republica Moldova și România, reprezentând patriotism, curaj și demnitate. Familia, prietenii și cunoscuții păstrează amintirea unui om care a iubit, a luptat și a inspirat cu devotament.
„Pentru noi, Ilie Ilașcu reprezintă și va rămâne un pilon al nobleței, curajului și iubirii. Exemplul său ne va ghida mereu”, a transmis familia.
