Mulți pacienți aflați în apropierea sfârșitului de viață pare să perceapă precis momentul iminenței morții, uneori cu câteva minute sau ore înainte ca personalul medical sau familia să conștientizeze acest aspect. Cercetătorii încearcă să descifreze mecanismele din spatele acestor intuiții.
Un astfel de exemplu a fost relatat de David Casarett, medic specializat în îngrijiri paliative, profesor la Duke University School of Medicine și director al departamentului de asistență paliativă din cadrul Duke Health, SUA, în publicația Psychology Today. În timp ce era așezată într-un fotoliu, în preajma membrilor familiei, o femeie de 83 de ani și-a ridicat mâinile, a privit în sus și a spus calm: „Vin, Doamne. Vin acasă.” În minutele următoare, s-au observat modificări ale respirației și ale tonusului muscular, iar decesul a avut loc după cinci minute.
Acest moment a părut să indice o percepție internă foarte exactă a iminenței morții, un tip de anticipare care, potrivit experților în îngrijiri paliative, este frecvent raportată, dar încă nespecificată din punct de vedere fiziologic.
Expresii precum „Sunt gata,” „Mă duc acasă” sau „E timpul” apar frecvent în ultimele ore de viață ale pacienților. În analiza sa, David Casarett a observat că termenul „acasă” poate reprezenta dorința de a părăsi spitalul, dar este utilizat adesea ca metaforă pentru o plecare definitivă sau pentru o dimensiune spirituală a finalului vieții.
Medicii estimează că aproximativ unu din zece pacienți are astfel de momente de claritate sau de anticipare. Iar când moartea survine la scurt timp după aceste exprimări, cuvintele sunt interpretate ca o intuiție foarte precisă.
Totuși, explicarea exactă a ceea ce simt oamenii înainte de a muri rămâne dificilă. Pacienții relatează deseori stări intense, care variază considerabil de la o persoană la alta. David Casarett a menționat, spre exemplu, un tânăr cu sarcom avansat care spunea că se simțea „eliberați,” în timp ce o femeie cu cancer hepatic vorbea despre senzația unei căderi în gol. În ambele cazuri, moartea a intervenit în mai puțin de o oră.
Specialistul în îngrijiri paliative consideră că multe dintre aceste așa-numite premontii pot fi explicate prin schimbările fiziologice ce apar în ultimele ore de viață. Scăderea tensiunii arteriale, oxigenarea deficitară, circulația insuficientă și dezechilibrele electrolitice determină o stare intensă de disconfort. Persoana în apropierea sfârșitului poate interpreta instinctiv aceste modificări ca semne ale iminenței morții.
Pe măsură ce organismul cedează, fluxul sanguin scade, celulele devin lipsite de energie, iar nivelurile de sodiu și potasiu ies din limitele normale. Creșterile bruște ale hormonilor de stres, precum adrenalina, pot genera agitație, frică sau senzații greu de descris. Din perspectiva medicală, aceste schimbări pot explica senzația de disconfort și de iminență a morții.
În același timp, diversitatea trăirilor relatate de pacienți nu poate fi complet justificată numai prin mecanisme fiziologice. Unii descriu o senzație de cădere în gol, alții se simt ușori sau separați de propriul corp. O pacientă a utilizat chiar imaginea metamorfozei într-o fantomă, a povestit dr. Casarett. Diferențele sunt probabil influențate de temperament, experiențe de viață și convingeri personale, care modelează modul în care sunt interpretate senzațiile fizice extreme.
„Să fiu sincer, apreciez această ambiguitate. Totuși, dacă am considera doar creșterile de catecolamine și scăderea perfuziei, am rata nuanțele acestor experiențe. Există o explicație științifică pentru aceasta, sunt sigur. Dar în limita acelei explicații, încă rămâne spațiu pentru mister și uimire,” a precizat medicul.
În ultimele ore ale vieții, organismul trece prin transformări fiziologice specifice, constatate frecvent în asistența paliativă. Dr. Zachary Palace, medic geriatru și director medical la Hebrew Home of Greater Washington, unul dintre cele mai importante centre de îngrijire pe termen lung din SUA, descrie aceste schimbări ca parte a unui proces treptat.
„În perioada premergătoare morții, persoana devine palidă din cauza scăderii tensiunii arteriale. Extremitățile se răcesc, iar degetele pot deveni albăstrui. Pulsul devine dificil de detectat, iar respirația capătă un ritm neregulat. Acestea sunt semne că funcțiile organismului se degradează,” a explicat medicul geriatru.
Pot apărea pauze de respirație de 15-20 de secunde. Familiile intră adesea în panică în aceste momente, chiar dacă medicii consideră aceste episoade normale în procesul mortalității.
Medicii diferențiază două etape finale: moartea clinică, atunci când inima încetează să mai bată, și moartea biologică, care survine în patru până la șase minute, moment în care celulele cerebrale suferă leziuni ireversibile, conform American AED CPR Association.
Un studiu din 2022 a documentat cazul unui bărbat de 87 de ani, monitorizat prin EEG pentru convulsii, când a suferit un stop cardiac. Dispozitivul a înregistrat activitate cerebrală și după oprirea inimii, descoperind o imagine despre tranziția dintre viață și moarte.
În cele aproximativ 30 de secunde după stopul cardiac, înregistrările au indicat o activare intensă în zone ale creierului asociate cu memorie, imaginație și visare. Modelele au fost comparabile cu cele observate la experiențe autobiografice sau stări de reverie.
Echipa de cercetare a presupus că, în primele momente de la oprirea inimii, creierul poate reactiva fragmente de amintiri sau imagini mentale într-un ritm accelerat. Aceasta poate fi explicația fiziologică pentru expresia frecvent întâlnită: „mi-a trecut toată viața prin fața ochilor.”
Rezultatele sunt susținute și de studii anterioare realizate pe rozătoare, care au demonstrat aceeași activare cerebrală imediat după stopul cardiac. Specialiștii consideră că această reacție poate fi cauzată de scăderea bruscă a oxigenului și de dezorganizarea rețelelor neuronale.
În ultimele ore, pacienții pot încă recepta stimuli din mediul înconjurător. Un studiu publicat în Scientific Reports a constatat că activitatea auditivă a pacienților aflați în îngrijire paliativă era comparabilă cu cea a adulților tineri și sănătoși, chiar foarte aproape de momentul decesului.
Așadar, auzul persistă mai mult decât alte simțuri. Dr. Zachary Palace a menționat că percepția auditivă nu necesită efort voluntar, motiv pentru care rămâne funcțională până în ultimele clipe. El recomandă familiilor să continue să vorbească cu pacientul, chiar dacă acesta pare absent sau incapabil să răspundă, deoarece acesta poate încă percepe mesajele transmise.
Cercetările recente au indicat că nu doar auzul, ci și conștiința poate persista perioade îndelungate. Un studiu din 2023, publicat în revista Resuscitation, a analizat peste 550 de pacienți cu stop cardiac din spitale din SUA și Marea Britanie. Deși mai puțin de 10% au supraviețuit, aproape 40% dintre cei resuscitați au relatat ulterior experiențe conștiente în timpul manevrelor de resuscitare.
Unii au relatat senzații clare, precum separarea de propriul corp, observarea evenimentelor fără durere și evaluarea relațiilor și acțiunilor din viață.
„Este prima cercetare de această amploare ce demonstrează că aceste amintiri și schimbări în activitatea cerebrală pot fi elemente comune ale experienței limită dintre viață și moarte,” a specificat dr. Sam Parnia, principalul autor al studiului.
Înregistrările EEG realizate în timpul resuscitării au evidențiat activitate cerebrală asociată cu procese cognitive precum memoria și interpretarea stimulilor chiar și după oprirea inimii. Rezultatele indică faptul că anumite funcții ale creierului persistă mai mult decât se credea anterior.
Psihologii analizează de decenii modul în care conștientizarea propriei mortalități modelează comportamentul. Peste o mie de experimente au arătat că, atunci când moartea este adusă în atenție, chiar și prin stimuli subtili, precum afișarea pentru câteva milisecunde a cuvântului „moarte” pe un ecran sau o conversație vizibilă proximă unui loc de funeraliu, apar reacții comportamentale. Când le este amintit de moarte, oamenii tind să devină defensivi, să-și întărească convingerile și să privească cu suspiciune sau ostilitate alți oameni cu opinii diferite. În același timp, pot apărea comportamente de abandon, precum consum excesiv de alcool, tutun sau mâncare, ca o modalitate de a neglija preocupările pentru propriul corp.
Însă, când oamenii privesc moartea nu doar în mod abstract, ci reflectează concret asupra modului în care viața lor se poate încheia și impactului asupra celor apropiați, reacțiile devin mai deschise. În aceste cazuri, dorința de a ajuta, de a menține relațiile sociale și de a găsi sens în experiențe crește.
„Cunoașterea fragileței vieții poate amplifica aprecierea pentru aceasta și poate spori sentimentul de colaborare universală, promovând toleranța și empatia,” a concluzionat Eva Jonas, profesor la Universitatea din Salzburg, Austria.
Persoanele anxioase sau preocupate de incertitudini pot resimți frica de moarte mai intens, sau pot transforma această frică într-un impuls de orientare spre obiective, relații și proiecte valoroase. Unele studii asupra supraviețuitorilor traumelor au arătat că contactul cu fragilitatea vieții poate genera pe termen lung o mai mare reziliență, claritate și apreciere pentru existență.
Specialista în servicii funerare Caitlin Doughty a menționat că una dintre cele mai mari temeri ale oamenilor, chiar mai intensa decât frica de propria moarte, este teama de pierdere a unui apropiat. În scenarii imaginare în care fiecare ar ști precis când va muri, mulți și-ar alege parteneri cu o dată a sfârșitului cât mai apropiată de a lor: „De ce aș continua o relație dacă știu că va muri la 40 de ani, dacă eu sper că voi trăi până la 89?”