„Ne-au întrerupt alimentarea cu energie electrică astăzi la Călărași! Sunt atât de neserioși mafioții locali. Continuăm, mâine la Târgu Mureș, pe 1 decembrie, toți la Alba Iulia!” este mesajul cu care liderul Partidului AUR, George Simion, a încheiat ziua de sâmbătă.
Conferința județeană AUR Călărași a avut parte de un moment neașteptat, în timp ce liderul George Simion susținea discursul în fața a sute de participanți. S-a întrerupt alimentarea cu energie electrică în sală.
„Continuăm să vorbim, pentru că vocea noastră nu poate fi redusă la tăcere”, a transmis Simion de pe scenă.
Momentele de confuzie s-au disipiat rapid când cei prezenți au aprins lanternele de pe telefoanele mobile.
Rămânând în întuneric, membrii AUR Călărași au aprins lanternele de pe telefoane
George Simion și-a continuat discursul în fața auditorului și a afirmat că unitatea Alianței pentru Unirea Românilor nu poate fi zdruncinată, în ciuda încercărilor sistemului de a le bloca activitatea.
„Noi vom continua să vorbim pentru că vocea noastră nu poate fi redusă la tăcere! Au încercat să ne amendeze, să anuleze alegeri, să denigreze imaginea noastră, însă noi ne-am menținut pe poziții. Aceasta este politica de 35 de ani a PSD și PNL, care tratează românii cu nesimțire.
Nu vă imaginați cât de dificil le-a fost să împiedice un partid tânăr, precum cel al nostru, în țara noastră. În jumătate de an am fost supuși controalelor din partea Curții de Conturi și a Autorității Electorale Permanente, în speranța de a găsi ceva. Nu au reușit, însă încearcă în continuare să ne blocheze”, a spus președintele AUR.
George Simion acuză „mafii locale” pentru pană de curent în sală.
„Ne-au întrerupt alimentarea cu energie electrică astăzi la Călărași. Sunt atât de neserioși mafioții locali. Mâine continuăm la Târgu Mureș”, a declarat George Simion într-un videoclip postat pe platforma sa online.
După alegerea noii conduceri a filialei județene AUR Călărași, deputatul Dragoș Coman a fost desemnat noul președinte al organizației, cu 447 de voturi.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Aproximativ 70 de milioane de euro! Atât au investit participanții la alegeri prezidențiale în 2024 și 2025, din fondurile românilor, în campanii electorale. 25 de milioane de euro au reprezentat costurile campaniilor prezidențiale, cu rezultate anulate. George Simion, Nicușor Dan și Cristian Teodorescu au pierdut milioane de euro din cauza neregulilor. Gândul publică în exclusivitate cifrele și sumele oficiale.
Scandal în Parlament. AUR părăsește sala după ce George Simion a îndemnat primarii să se dezică de coaliție: „Declarați public”