Politică

Gabriela Firea: 52 de femei au fost ucise în România de către soți sau parteneri de viață

„Portocaliu – culoarea luptei pentru femeile victime ale violenței domestice! Astăzi, de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, adresez un apel la conștientizare și solidaritate pentru toate femeile care trăiesc cu frică, suferință și durere. În spatele statisticilor se ascund mame, fiice și surori care nu au mai avut timp să ceară ajutor, să fie ascultate, protejate și salvate. Gândurile mele se îndreaptă spre victimele care au rămas fără voce, spre familiile destrămate și, mai ales, spre copiii traumatizați care au rămas fără mame”, menționează Gabriela Firea pe Facebook.

Ea evidențiază că două femei pierd viața zilnic în Uniunea Europeană, iar în România, doar în acest an, au fost semnalate 52 de cazuri mortale ale unor femei: „Toate cauzate de soți sau parteneri de viață abuzivi”.

Gabriela Firea anunță că a trimis o scrisoare deschisă către Comisia Europeană, solicitând măsuri concrete, aplicabile imediat, în toate cele 27 de state membre.

Acestea vizează stabilirea unui cadru juridic comun pentru prevenție, investigare și sancționare, precum și un plan strategic european pentru sprijin psihologic, consiliere și adăposturi dedicate victimelor, o linie bugetară specifică și obligativitatea statelor membre de a finanța organizațiile pentru drepturile femeilor și serviciile specializate.

De asemenea, europarlamentarul propune colectarea și raportarea armonizată a datelor privind violența împotriva femeilor în toate statele membre, precum și crearea unui mecanism european permanent, interconectat și cu capacitate operațională, pentru prevenirea violenței, cu rol de coordonare transfrontalieră, alertare și schimb de informații. Prin acest mecanism, susține Gabriela Firea, victimele vor fi mai protejate, iar agresorii monitorizați oriunde s-ar afla în Europa.

Care este reacția ta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Postări înrudite