Bolojan merge la Viena cu oprire la Budapesta pentru întâlnire cu Viktor Orban

bolojan-merge-la-viena.-in-drum,-se-opreste-la-budapesta-pentru-o-intalnire-cu-viktor-orban

Bolojan merge la Viena. În drum, se oprește la Budapesta pentru o întâlnire cu Viktor Orban

În timpul vizitei în Austria, Ilie Bolojan va avea întâlniri cu Cancelarul Federal al Austriei, Christian Stocker, însoțit de ministrul federal pentru Europa, Integrare și Familie, Claudia Plakolm, ministrul economic, Energie și Turism, Wolfgang Hattmannsdorfer, și ministrul Finanțelor, Markus Marterbauer, conform unui comunicat oficial.

Programul vizitei include discuții private, întâlniri plenare, precum și un prânz de lucru oferit de cancelarul austriac, la care vor participa reprezentanți ai companiilor române și austriece.

De asemenea, prim-ministrul va participa la ceremonia de celebrare a Zilei Naționale a României, organizată de Ambasada României în Austria.

„Scopul principal al vizitei este întărirea relațiilor bilaterale, atât din punct de vedere politico-diplomatic, cât și economic, și o coordonare mai strânsă în plan regional și european, având în vedere provocările actuale din zona noastră”, transmite Guvernul.

Discuțiile vor include și sprijinul Austriei pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Se vor aborda și aspecte legate de cooperarea în sectorul energetic.

„Asigurarea unor tarife accesibile pentru electricitate pentru populație și competitive pentru întreprinderi, pe lângă securitatea energetică, reprezintă priorități majore pentru Guvernul României. Un obiectiv esențial în această direcție îl constituie îmbunătățirea interconectărilor în domeniul energiei electrice între statele din regiune, un subiect pe care premierul Ilie Bolojan îl va discuta cu cancelarul Christian Stocker”, se arată în comunicat.

Pe drum spre Viena, premierul Ilie Bolojan va avea o întâlnire la Budapesta cu omologul său, Viktor Orban, la care va participa și liderul UDMR, Kelemen Hunor. Temele principale vor fi colaborarea între România, Ungaria și Austria pentru dezvoltarea interconectărilor în sectorul energiei electrice.

În Austria, premierul va fi însoțit de Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, și Dragoș Hotea, Secretar de Stat.

Exit mobile version