Programele sociale implementate în Regatul Unit în timpul pandemiei de coronavirus, între anii 2020 și 2021, s-au dovedit a fi mult mai costisitoare decât se estima inițial.
11 miliarde de lire sterline, provenite din taxele plătite de contribuabili, au fost risipite pe programe sociale gestionate fără expertiză interguvernamentală, precum cele de șomaj tehnic și reduceri la prețurile alimentelor pentru stimularea consumului și sprijinirea industriei ospitalității, relevă raportul final al comisarului pentru combaterea fraudei în contextul pandemic, Tom Hayhoe.
„Eat Out to Help Out” oferea alimente cu discount
Un alt program prin care s-au înregistrat fraude și erori a fost „Eat Out to Help Out”, o schemă guvernamentală introdusă de fostul premier Boris Johnson în august 2020. Aceasta prevedea ca persoanele cu venituri reduse să achiziționeze alimente la jumătate de preț (cu 50% reducere) și orice băutură fără alcool până la 10 lire de persoană. Pe lângă pierderile financiare, programul ar fi favorizat și creșterea numărului de persoane infectate cu COVID-19.
Reprezentanții familiilor îndurerate susțin că „foarte mulți oameni au decedat” din cauza „atitudinii insensibile și nesăbute” a fostului cancelar al finanțelor, Rishi Sunak, care a deținut și funcția de prim-ministru între 2022 și 2024.
Programul încuraja britanicii să consume mai des în oraș, chiar dacă pandemia nu s-a încheiat încă
Citadinii cu venituri reduse puteau să achiziționeze alimente la jumătate de preț și băuturi non-alcoolice până la 10 lire din restaurante, teatre, cluburi de noapte, hoteluri și baruri. Reducerea de 50% era susținută de stat și valabilă numai în zilele de luni, marți și miercuri din august 2020, când restricțiile au fost relaxate, dar pandemia continua.
Această schemă avea ca scop consolidarea locurilor de muncă din sectorul HoReCa, încurajând oamenii să se deplaseze pentru a lua masa în oraș. Sectorul ospitalității fusese grav afectat în timpul pandemiei. Însă, încurajarea britanicilor să frecventeze restaurantele mai des a favorizat răspândirea cazurilor. În perioada pandemiei, în Regatul Unit s-au înregistrat 25 milioane de cazuri confirmate și 232.112 decese.
Sky News indică că suma de 11 miliarde de lire sterline risipită pe scheme de șomaj tehnic și programe sociale ar fi putut finanța mese gratuite pentru 2,7 milioane de elevi, timp de 8 ani. Gestionarea ineficientă, datele de slabă calitate și contractele deficitare au fost principalele cauze ale pierderilor financiare semnificative. Au fost recuperate doar 1,8 miliarde de lire sterline, restul fiind imposibil de recuperat.
Creșterea riscului de fraudă
Riscurile au fost amplificate de lipsa expertizei interguvernamentale în lupta împotriva fraudei. Departamentele guvernamentale au operat în mod autonom și au dezvoltat scheme de la zero. Datorită gradului „ridicat de noutate” în elaborarea programelor sociale, riscul de fraudă a fost mai mare.
Comisarul pentru combaterea fraudelor, Tom Hayhoe, a sugerat în raport că Trezoreria britanică trebuia să constituie un „comitet de control” format din funcționari de rang înalt, cu membri externi, condus de un ministru.
Astfel, implementarea recomandărilor trebuia revizuită la fiecare șase luni, pentru cel puțin doi ani.
Fostul premier își susține poziția
Fostul prim-ministru britanic, Rishi Sunak, și-a apărat programul „Eat Out to Help Out” din 2020 și modul în care a gestionat pandemia în calitate de ministru de Finanțe (Chancellor of the Exchequer).
Însă, specialiștii guvernamentali afirmă că nu au fost consultați cu privire la implementarea programului și că este „foarte probabil” ca acesta să fi contribuit la creșterea numărului de infectări și decese cauzate de COVID-19, conform BBC.
Sursa Foto: Profimedia
Autorul recomandă: Investigație dezvăluitoare în Regatul Unit: 23.000 de decese provocate de COVID-19 din cauza răspunsului ineficient al guvernului Boris Johnson
