În același timp cu autorizarea din Bruxelles, NewPrinces Group a oficializat o nouă etapă în revitalizarea afacerii. Grupul, deținut de Angelo Mastrolia, a anunțat un plan de transformare industrială a lanțului: un nume nou, formate moderne, game extinse de produse și un model contractual inovator pe piața națională. Rețeaua va fi redenumită gradual GS, readucând în prima linie o marcă emblematică din retailul italian, menționează Revista Inforetail.
Mastrolia a declarat o investiție de 435 de milioane de euro pentru a susține revigorarea companiei. Planul include un proces de rebranding ce va dura până la sfârșitul anului 2028, inițial în centrul și sudul Italiei, urmând apoi să se extindă către nord, unde marca Carrefour are o mare notorietate. În același timp, magazinele vor fi modernizate prin renovări și formate inovatoare, în timp ce gama de produse și mărcile private vor fi supuse unei restructurări complete.
NewPrinces a trimis, de asemenea, o scrisoare partenerilor de aprovizionare pentru a stabili termenii comerciali ai viitoarei rețele GS. Conform publicației Corriere della Sera, documentul solicită companiilor să transmită propunerile comerciale pentru 2026 până la data de 15 decembrie, oferindu-le un termen de doar două săptămâni. În plus, se cere o reducere imediată a prețurilor, fiind argumentată necesitatea ajustărilor rapide din cauza actualei perioade deflaționiste pentru a menține competitivitatea și a crea noi oportunități de creștere.
Facturare Net-Net:
Cea mai importantă modificare propusă în scrisoare este implementarea modelului de facturare „net-net”, care va deveni obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2026. Acest sistem, utilizat în anumite magazine de retail și discount din Marea Britanie, presupune stabilirea unui preț fix și unic, negociat cu furnizorii. Lanțul va calcula prețul final pentru consumatori doar adăugând TVA și o marjă fixă. Modelul elimină practic toate mecanismele tradiționale din relațiile comerciale din Italia, precum reducerile logistice, bonusurile de sfârșit de an, contribuțiile promoționale și obiectivele de volum.
Revigorarea GS face parte dintr-un plan industrial destinat consolidării poziției NewPrinces ca al doilea cel mai mare grup agroalimentar italian după venituri și ca principal operator în domeniul alimentelor și băuturilor după numărul de angajați. Prin această inițiativă, compania va atinge venituri anuale consolidate de aproximativ 7 miliarde de euro și estimează o valoare netă de peste 1,1 miliarde de euro până la finalul anului 2025.
NewPrinces, anterior cunoscută sub numele de Newlat Food, a devenit NewPrinces Group în urma achiziției companiei britanice Princes în 2024. Cu fabrici și operțiuni în Italia, Regatul Unit, Germania, Franța, Polonia, Olanda și Mauritius, compania activează în zece categorii de produse alimentare și deține mărci precum Plasmon. Prin achiziția Carrefour Italia, estimată la circa 1 miliard de euro, conform evaluărilor pieței, grupul derulează o inițiativă strategică pentru extinderea de la sectorul de alimentație la distribuție, marcând începutul unei noi etape pentru rețeaua pregătită să reînceapă sub denumirea GS.














