Potrivit Poliției de Frontieră din Republica Moldova, vineri, la ora 15:45, autoritățile ucrainene au comunicat despre detectarea unui obiect zburător neidentificat care a traversat spațiul aerian din nordul Republicii Moldova, pe traseul localităților Bîrnova – Dondușeni – Grinăuți – Brătușeni.
La ora 16:10, Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei a informat că obiectul a fost localizat și a ieșit din radar în zona localității Brătușeni.
Ulterior, Poliția de Frontieră a fost notificată de către Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării că obiectul observat a fost identificat ca un balon cu aer cald.
Autoritățile menționează că, pe teritoriul Republicii Moldova, în zona de frontieră, nu au fost înregistrate riscuri sau amenințări pentru cetățeni. Situația a fost supravegheată permanent, iar populația moldoveană nu se află în pericol, conform sursei jurnal.md.
Poliția de Frontieră informează că păstrează colaborarea cu instituțiile naționale și partenerii internaționali, continuând supravegherea și menținerea securității la frontieră și asigurarea protecției cetățenilor din Republica Moldova.















