Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul reușește, în fiecare an, să ne apropie de cele mai importante valori: credința și familia. În biserici răsună colindele și amintesc de pacea sfântă a nopții de 25 decembrie. În case, bucuria copiilor este molipsitoare, iar familia se adună.
Preotul Gabriel Cazacu, paroh la Mănăstirea Cașin din București, a discutat, pentru Gândul, despre cea mai înălțătoare sărbătoare a creștinismului. Nașterea lui Iisus Hristos a fost menită să ne aducă mântuirea și bucuria vieții veșnice.
„Cu câteva zile înainte de Crăciun, Imperiul Roman efectua un recensământ al populației, obligaindu-i pe toți să se întoarcă în localitatea natală. Astfel, exista o mobilitate a locuitorilor în Țara Sfântă. Este important să reținem că sub dominație romană, populația se muta pentru a respecta această comandă.”
Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos a avut loc dintr-o familie aleasă, găsind har înaintea lui Dumnezeu, iar Fecioara Maria, o tânără curată, a fost vestită de Arhanghelul Gavril. Cunoaștem buna vestire și ei erau în această călătorie.
Simțind durerile nașterii, Maica Domnului a căutat împreună cu familia un loc pentru a se odihni. Toate casele de găzduire erau ocupate din cauza recensământului, astfel că au fost găzduiți într-o peșteră sau grajd, unde era adăpostită fauna, și ei, familia sfântă.
Acolo, în noaptea respectivă, o stea deosebit de strălucitoare străbate cerul, iar păstorii de la marginea cetății observă lumina magie și urmează traseul acesteia, conștienți că se întâmplă ceva cu adevărat special. Steaua se oprește deasupra peșterii, unde intră și sunt primii martori ai venirii lui Iisus și ai Maicii Sale.
Cerul se umple rapid de îngeri ce vestesc nașterea Domnului, cântând: „Slavă întru cei de sus, Lui Dumnezeu, și pace pe pământ, între oameni”. De aceea, astăzi cântăm colinde și celebrăm Nașterea Domnului. În același timp, magii vin la locul nașterii, fiind însoțiți de niște regi importanți, magi înțelepți.
Aceștia trei aduc daruri: aur, tămâie și smirnă, simboluri sfinte ale recunoașterii divine. În decembrie, facem daruri nu doar ca tradiție, ci pentru a sprijini Pruncul Iisus cu gesturi de generozitate și iubire.
Unii aduc daruri materiale, alții ofrande spirituale, unii se implică în activități caritabile, iar alții realizează fapte bune. În această perioadă specială, simțim cu toții nevoia de a face ceva diferit: mărturisim, ne spovedim, participăm la împărtășanie și trăim bucuria acestei sărbători, simțind minunea care se întâmplă nu doar în lumea noastră, ci în întreaga creație”, a precizat preotul paroh.
Crăciunul, sărbătoarea familiei
Rânduiala slujbei de Crăciun include mai multe părți: Vecernia, Utrenia și Sfânta Liturghie.
„Slujba din ziua de Crăciun este specială, fiind o liturghie la care trebuie să participăm toți, și aduce familial mulți credincioși. În primul rând, la biserică vin cei obișnuiți, credincioși în mod zilnic.
După aceea vin cei care vin doar de sărbători precum Paștele și Crăciunul, precum și românii aflați în străinătate, care revin acasă pentru vacanța de iarnă și vin însoțiți de familie extinsă, înțelegând că începutul sărbătorii de Crăciun respectă o tradiție religioasă și spirituală, nu doar o simplă petrecere. Participarea la slujbă precede masa festivă plină de bucate și daruri, fiind momentul în care marcăm cu adevărat începutul acestei sărbători,” a afirmat părintele Gabriel Cazacu.
Sfaturi ale autorului:
- Cadouri precum jucării și bunătăți pentru 300 de copii internați în spitalele Grigore Alexandrescu și Dr. Victor Gomoiu, aduse de Moș Crăciun
- Care este cel mai potrivit moment pentru spovedanie înainte de Crăciun și ce ritual religios trebuie urmat pentru Nașterea Domnului















