Kirilo Budanov, directorul Serviciului de Informații pentru Apărare din Ucraina (DIU), a declarat într-un interviu pentru Suspilne că scopul Rusiei în conflitului din Ucraina pe termen scurt este să ocupe teritoriul Donbasului și al regiunii Zaporojie, conform Ukrainska Pravda.
„Obiectivele Rusiei pentru perioada imediat următoare sunt clar stabilite în planurile militare. Este vorba despre o încercare de a obține control total asupra regiunii Donețk, de a avansa semnificativ în zona Dnipropetrovsk și de a continua operațiunile în zonele Zaporojie și Herson. Aceste intenții nu au fost niciodată ascunse. (…) În esență, ținta pentru 2026 este controlul asupra Donbasului și regiunii Zaporojie”, a declarat Budanov în interviu.
Budanov a fost întrebat dacă planurile Rusiei vizează întreaga regiune Zaporojie, iar oficialul ucrainean a răspuns clar și concis: „Acesta este visul lor”.
El a menționat că planul de mobilizare al Rusiei pentru anul 2025 includea 403.000 de persoane, iar acest prag a fost atins în prima parte a lunii decembrie.
Întrebat despre durata în care Rusia poate menține mobilizarea la acest nivel, Budanov a afirmat că datele indică faptul că „acțiunile de recrutare ar putea continua pentru o perioadă destul de lungă”.
De asemenea, Budanov consideră că problemele economice ale Rusiei nu vor influența direct activitatea militară, însă „vor avea un impact semnificativ asupra poziției sale privind finalizarea conflictului”.
