Vlad Filat, Foto: HotNews.ro
Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 2009-2013, este urmărit internațional de către Interpol, după ce la începutul lunii decembrie a fost condamnat de o instanță din Franța la 2 ani de detenție într-un caz de corupție, conform Moldpres.
Procedura a fost inițiată pe baza unei notificări emise de Biroul Central Interpol Paris, iar reprezentantul oficial al Inspectoratului General al Poliției din Moldova, Diana Fetco, a confirmat această informație pentru Moldpress.
„Serviciul de cooperare internațională al Poliției a fost notificat de către Biroul Interpol Paris despre faptul că acea persoană se află în căutare internațională pentru arestare”, a declarat Diana Fetco pentru agenția de știri a Republicii Moldova.
Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a fost condamnat la începutul lunii decembrie de o instanță franceză la 2 ani de închisoare și o amendă de 100.000 de euro pentru spălare de bani. AFP, citată de TV8.md, menționează că fostul premier este acuzat că a utilizat fonduri ilegale obținute dintr-un contract pentru Loteria Națională a Moldovei pentru achiziționarea de proprietăți în Franța.
Constituția Republicii Moldova interzice extrădarea cetățenilor proprii către alte state, menționase anterior, responsabila de comunicare a Ministerului Justiției din Chișinău, Loreta Lisnic, pentru IPN, conform RFI.
Reacția lui Vlad Filat
Filat, care a fost încarcerat și între 2016-2019 în Moldova, fiind condamnat pentru corupție pasivă și trafic de influență, afirmă că decizia instanței din Franța are un motiv politic.
„În primul rând, hotărârea nu este definitivă. Ea a fost contestată în apel, iar până la finalizarea tuturor căilor legale de atac, ea nu produce efecte juridice definitive. Astfel, dosarul nu poate fi transmis Republicii Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare în Franța sunt în curs”, a precizat Vlad Filat, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
El a subliniat că „presumția de nevinovăție rămâne valabilă”.
„Orice prezentare a acestei decizii ca fiind un verdict definitiv sau orice concluzie ireversibilă este prematură și contravine principiilor statului de drept. De asemenea, motivarea deciziei nu este încă disponibilă. După o analiză completă a deciziei, voi oferi un comentariu detaliat, justificat și responsabil”, a adăugat fostul premier.
Filat a afirmat că își exercită „drepturile legale într-un mod deschis și transparent”.
„Așa cum am făcut întotdeauna, sunt prezent și nu evit nicio procedură. Îmi exercit drepturile legale în mod deschis și transparent.
Fac apel către reprezentanții mass-media și către actorii publici să manifeste prudență și profesionalism în interpretarea procedurilor judiciare încă în curs. Respectarea legii, a prezumției de nevinovăție și a faptelor verificate este esențială pentru o informare corectă a publicului”, a concluzionat Vlad Filat.
