Portocale, lămâi și clementine pe masa Parlamentului: propunere legislativă pentru schimbarea etichetării fructelor

portocalele,-lamaile-si-clementinele-pe-masa-parlamentului.-propunere-a-unui-deputat-de-schimbare-a-etichetarii

Portocalele, lămâile si clementinele pe masa Parlamentului. Propunere a unui deputat de schimbare a etichetării

Lucian Nicolae Andrușcă, deputat PSD în Parlamentul României, a înregistrat în data de 22 decembrie o propunere legislativă care solicită „Transparența și informarea corectă a consumatorilor în procesul de comercializare a citricelor destinate consumului uman”, conform proiectului publicat pe site-ul Senatului.

Această inițiativă legislativă prevede ca cetățenii să fie bine informați atunci când achiziționează citrice din magazine. Comercianții trebuie să respecte standardele de comercializare aplicabile în Uniunea Europeană, care includ și obligații de informare și prezentare a produselor la punctul de vânzare destinate consumatorului final.

Astfel, citricele care nu corespund standardelor vor fi etichetate distinct. Aceste etichete vor indica categoria reală de calitate, calibrul sau dimensiunea, precum și mențiunea „produs sub standardul comercial uzual”.

Conform propunerii legislative, comercializarea portocalelor, mandarinelor sau a lămâilor care nu respectă aceste reguli va fi interzisă.

Citrice de calitate Inferioară, expuse separat în magazine

Produsele de calitate inferioară trebuie să fie expuse separat pe rafturile magazinelor față de citricele de clasa I. Produsele cu calitate redusă vor fi plasate „în spații delimitate și semnalizate distinct, astfel încât consumatorii să poată face alegeri informate”, conform inițiativei legislative a deputatului.

De asemenea, noua propunere interzice schimbarea destinației citricelor aduse în țară pentru procesare industrială. Acestea nu vor mai putea fi comercializate la raft pentru consum direct.

Potrivit proiectului, dacă operatorii economici încalcă aceste reguli, riscă sancțiuni sub formă de amenzi între 50.000 lei și 500.000 lei, în funcție de cifra de afaceri.

În cazul repetării neregulilor, companiile ce încalcă aceste prevederi se pot confrunta cu suspendarea temporară a activităților de comercializare a fructelor.

Proiectul legislativ se află în faza de dezbatere.

Exit mobile version